Rădoi, impresionat de puștii lui Dinamo: "Munca îmi va fi mai grea de acum încolo"
13.08.2018, 23:59SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO Dinamo - Viitorul 1-0. La victoria trupei lui Florin Bratu în fața fostei campioane din 2016 a asistat și selecționerul U21 al României, Mirel Rădoi. Acesta a declarat la finalul partidei ca a remarcat mai mulți jucători din tabăra echipei bucureștene.
Rădoi nu a oferit nume, dar a recunoscut că, după acest meci, selecția pentru naționala U21 va fi mult mai dificilă de acum încolo. De asemenea, Rădoi a avut cuvinte de laudă și la adresa lui Florin Bratu, chiar dacă nu i-a pronunțat numele, remarcand progresul echipei în ultima săptămână.
"Un meci frumos, viu, intens, felicitări lui Dinamo. Au avut 4 jucători Under 21, au schimbat sistemul, deci au lucrat în săptămâna asta și chiar le-a ieșit.
Viitorul a avut posesie, dar fără progresie și nu a avut mingi la finalizare. Evident că lipsa antrenorului este importantă, dar și Cătălin Anghel este un antrenor care știe foarte bine jucătorii, e zi de zi cu ei.
Am avut ce să văd și munca îmi va fi mai grea de acum încolo, trebuie să aleg pe cei mai în formă jucători.
Îmi place Drăguș. Cui nu-i place? A confirmat în Liga 1 și poate face parte din lotul național U21.
Nu dau indicații antrenorilor, ei văd mai bine jucătorii, dar am discuții cu ei despre jucători. Vorbesc și cu Dică așa cum vorbesc și cu ceilalți", a spus Rădoi, la finalul partidei din "Ștefan cel Mare".
Naţionala U21 este neînvinsă şi ocupă locul 3 în grupa preliminară pentru calificarea la Europeanul de anul viitor, care va avea loc în Italia şi San Marino. La progresul micilor "tricolori" a contribuit şi regula ca un jucător de sub 21 de ani să fie pe teren la fiecare echipă din Liga 1.
Începând din martie 2018, fostul internațional român, Mirel Rădoi, 37 de ani, a ocupat funcția de manager sportiv al echipei naționale U21 a României, iar de la începutul lunii august a preluat banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită.
"E o alegere foarte bună, cunoaşte grupul, pentru că a petrecut mult timp în jurul echipei, şi îi urez succes în noua provocare. E un băiat de calitate, aflat la a doua experienţă de antrenor, şi se preocupă foarte mult de această meserie. Îi urez succes!", a declarat Bratu, după ce Rădoi a fost prezentat oficial.
Rădoi are în plamares 67 de meciuri pentru echipa națională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua București, între anii 2000-2009, Al-Hilal Riyadh, între 2009 și 2011, Al-Ain, între anii 2011-2014.
Etichete: liga 1 , dinamo , romania u21 , mirel radoi , radoi dinamo , radoi u21 , dinamo viitorul 1-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții