Exclusiv Prunea l-a auzit pe Charalambous și nu s-a putut abține: "S-au umflat mușchii pe el! Zici că-i Popeye Marinarul"
articol scris de Digi Sport03.11.2024, 00:06
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Florin Prunea (56 de ani) a fost foarte deranjat de declarațiile făcute de Elias Charalambous (44 de ani), înaintea meciului Universitatea Craiova - FCSB, transmis duminică, de la 21:00, în direct pe Digi Sport 1, digisport.ro și aplicația Digi Sport.
Antrenorul campioanei a vorbit, printre altele, despre crainicul de la cele două derby-uri recente cu Dinamo. La pauza celui de-al doilea meci, din Cupa României, încheiat 4-0 în favoarea "roș-albaștrilor", Ștefan Știucă a rostit o ironie la adresa rivalei: "George Becali operează o schimbare la pauză: Octavian Popescu îl înlocuiește pe William Baeten".
Florin Prunea, după ce Elias Charalambous s-a luat de crainicul lui Dinamo: "Zici că-i Popeye Marinarul!"
Pasajul în care Charalambous se leagă de Știucă a fost redat în emisiunea Fotbal Club, după meciul Dinamo - UTA, scor 1-0. Aflat în platou, Florin Prunea nu a ezitat nicio secundă, l-a comparat cu un personaj din desene animate și apoi a tunat la adresa cipriotului:
"S-au umflat mușchii pe el. Zici că-i Popeye Marinarul! Domnule Charalambous, asta e meseria lui, nici eu nu sunt de acord cu ce a spus băiatul ăla, nu era momentul. Dar nu ai cum să spui că nu are ce să caute un astfel de om în fotbal sau să-l dea afară.
Ce, faci tu fișa postului la Dinamo? Cine e angajat și cine e dat afară? Nu știm cine face schimbările? Ce înseamnă asta? Vine și ne vinde nouă ouă fără gălbenuș, pe bune? (...) Elias Charalambous, antrenorul numărul 1 în România, pe bune?".
Ce a spus Elias Charalambous despre crainicul lui Dinamo:
"În primul rând, ce s-a întâmplat nu are legătură cu mine și nu are legătură cu fotbalul. În al doilea rând, președintele lui Dinamo, domnul Nicolescu, și-a arătat calitatea umană prin ceea ce a declarat. Acest lucru arată și calitatea lui Dinamo, care este un mare club.
Respectăm clubul Dinamo, respectăm președintele, iar acea persoană care a făcut acel lucru cred că ar trebui să fie scoasă din fotbal și din cadrul cluburilor mari. Vorbim de niște cluburi mari, iar astfel de oameni nu au ce căuta la cluburi de acest tip", a declarat Charalambous.
Citește și:
Etichete: florin prunea , elias charalambous , stefan stiuca , crainic dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții