Exclusiv Promisiunea lui Marius Șumudică, după ce nu a fost numit antrenorul Rapidului: ”O să vedeți”
articol scris de Digi Sport09.07.2023, 23:52
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristiano Bergodi (58 de ani) i-a luat fața lui Marius Șumudică (52 de ani) în preferințele conducătorilor Rapidului și va fi noul antrenor din Giulești.
După ce sâmbătă seară și-a exprimat dorința de a antrena echipa sa de suflet și a avut doar cuvinte de laudă la adresa Rapidului, duminică, în urma anunțului oficial al instalării lui Bergodi, discursul lui Șumudică s-a schimbat radical.
Marius Șumudică: ”Suporterii Rapidului să nu o mai ia ca pe o supărare”
Antrenorul a transmis că nu va mai pune dragostea pentru Rapid pe primul loc în momentul în care va trebui să ia o decizie legată de meseria sa și a anunțat că este dispus să pregătească orice echipă din Liga 1 care-și propune câștigarea titlului, inclusiv FCSB.
Mai mult, Marius Șumudică a promis că, în cazul în care va prelua una dintre formațiile de top ale SuperLigii, va cuceri campionatul, la fel cum a făcut-o cu Astra Giurgiu.
”În momentul de față, Șumudică spune ce simte. Din momentul ăsta, Șumudică nu mai este rapidistul Șumudică. O să vedeți. Rapidistul Șumudică a murit. O să vedeți ce decizii o să iau. Acum există antrenorul Șumudică, profesionistul, care a pus pe primul plan fotbalul înaintea familiei și a greșit. Voi lua în calcul orice ofertă din țară.
Dacă voi ajunge la una dintre primele 4-5 echipe, pentru că doar acolo mă voi duce, voi fi fanul acelei echipe. Voi ajunge acolo și voi fi campion, la orice echipă voi ajunge. Voi face tot ce ține de mine la echipa pe care o voi antrena. Eu am refuzat o pălărie de bani de la domnul Gigi Becali. De două ori am refuzat. Acum, pălăria aia se poate transforma în chipiu.
Mi-am pierdut credibilitatea la alți oameni. Pot să ridic performanța. Pot să fac performanța la orice club, inclusiv la FCSB. Ascultați, inclusiv la FCSB. Am fost dorit de două ori de Gigi Becali, l-am refuzat. A treia oară, dacă va mai exista această șansă, mă voi duce cu inima deschisă. Suporterii Rapidului să nu o mai ia ca pe o supărare. Nu uitați promisiunea, voi fi campion”, a spus Șumudică, la emisiunea Liga Digisport.
VIDEO Declarațiile lui Marius Șumudică
Etichete: marius sumudica , antrenor rapid , promisiune sumudica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții