Primul transfer oficializat de FC Argeș în era Marius Croitoru
articol scris de Digi Sport06.12.2022, 15:09
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FC Argeș a oficializat primul transfer de când antrenorul Marius Croitoru (42 de ani) a preluat frâiele grupării piteștene.
Gruparea din Trivale a anunțat transferul fundașului central Mario Zebic (26 de ani), jucător sosit din Polonia, liber de contract, după încheierea înțelegerii cu Korona Kielce.
Mario Zebic a semnat cu FC Argeș
Venirea lui Mario Zebic la FC Argeș a fost anunță de formația piteșteană prin intermediul siteului oficial al clubului.
”Conducerea clubului FC Argeș a început deja munca pentru îmbunătățirea lotului cu care va încerca o calificare în play-off. Clubul nostru a ajuns la un acord pentru 1 an și 6 luni cu fotbalistul Mario Zebić.
În vârstă de 26 de ani, croatul evoluează pe postul de fundaș central și măsoară 187 cm. În acest sezon competițional, Mario a îmbrăcat tricoul echipei Korona Kielce, formație care activează în prima ligă din Polonia.
În tricoul leșilor, Zebic a bifat 9 partide, reușind o pasă de gol. Cotat la 300.000 euro de transfermarkt.com, Mario poate evolua și pe postul de mijlocaș defensiv, dar și ca fundaș lateral.
Apărătorul a început fotbalul la juniorii lui RNK Split în țara natală. La seniori a debutat pentru HBDNK Mosor – Sveti Jure, iar ulterior a fost transferat de NK Dugopolje, ambele din Croația. A fost transferat de 1. FC Sonthofen, în Germania, unde a stat două sezoane.
S-a întors în fotbalul croat unde a jucat pentru NK Primorac 1929 Stobreč, NK Imotski și NK Varaždin, pentru ca în 2018 să aibă din nou o experiență în afara țării sale, jucând două sezoane la Tabor Sežana, în Slovenia.
În 2019 a ajuns în Polonia, la Korona Kielce, unde a stat până în prezent. A fost om de bază în sezonul precedent, atunci când a reușit promovarea alături de echipa poloneză”, a transmis FC Argeș.
Cifrele lui Mario Zebic
- Nouă meciuri a jucat Mario Zebic în acest sezon la Korona Kielce și a reușit un assist
- 300.000 de euro este cota de piață a lui Mario Zebic, potrivit Transfermarkt
Etichete: korona kielce , marius croitoru , transfer fc arges , mario zebic , mario zebic fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții