Primele transferuri pregătite de Mirel Rădoi la Universitatea Craiova: doi jucători aflați și pe lista FCSB-ului
articol scris de Digi Sport09.08.2022, 14:23
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mirel Rădoi (43 de ani) urmează să devină noul antrenor al Universității Craiova, asta după ce oltenii au ajuns la un acord cu Laszlo Balint pentru rezilierea contractului.
Fostul selecționer va fi prezentat oficial în cursul zilei de astăzi și se va afla pe banca echipei la partida cu Zorya Lugansk, de joi. Meciul dintre Universitatea Craiova și Zorya Lugansk urmează să se joace joi, de la ora 20:30, în DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO pe digisport.ro.
Primele mutări pregătite de Mirel Rădoi la Universitatea Craiova
Odată cu instalarea oficială la Craiova, Mirel Rădoi intenționează să facă mutări la nivelul lotului. Oltenii sunt pregătiți să intensifice negocierile cu cei de la FC Argeș pentru transferurile lui Alexandru Ișfan și al lui Grigore Turda, ambii aflați și pe lista FCSB-ului, anunță Prosport.
Gigi Becali a anunțat însă că odată cu aducerea lui David Miculescu, transferul lui Ișfan nu mai prezintă interes pentru bucureșteni.
Sursa citată menționează că negocierile dintre cele două cluburi sunt într-un stadiu avansat, iar piteștenii solicită peste 1.5 milioane de euro în schimbul lui Turda și al lui Ișfan.
De asemenea, șefii lui FC Argeș vor să păstreze și procente dintr-o eventuală revânzare a acestora.
Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat că s-a înțeles cu cei de la CS Mioveni pentru a cumpăra drepturile federative pe care aceștia le mai aveau de la transferul lui Ișfan la FC Argeș în 2021.
Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a confirmat înainte de cedarea procentelor către FC Argeș că trupa din Pitești este cea care decide în privința ofertelor pe care le are jucătorul: "Vă pot spune că avem sub 50 la sută, iar numai cei de la FC Argeș pot decide unde pleacă jucătorul. Noi nu ne putem amesteca".
Ce salariu va avea Mirel Rădoi la Universitatea Craiova
Fostul selecționer a bătut palma cu șefii formației din Bănie și va semna un contract valabil doi ani, cu un salariu de 17.000 de euro pe lună, scrie playsport.ro.
Mirel Rădoi va câștiga astfel cu 4.000 de euro mai mult decât Laszlo Balint, dar cu 3.000 de euro mai puțin decât încasa ca selecționer al naționalei mari - 20.000 de euro lunar.
Dan Petrescu este în acest moment cel mai bine plătit antrenor din Liga 1: CFR Cluj îi oferă 25.000 de euro lunar. Mirel Rădoi este al doilea în acest top și va deveni cel mai bine plătit antrenor din istoria Universității Craiova.
Victor Pițurcă și Laurențiu Reghecampf fuseseră, până acum, cei mai scumpi antrenori angajați de Mihai Rotaru: au avut salarii de câte 15.000 de euro pe lună, la Universitatea Craiova.
Mirel Rădoi și-a ales staff-ul pentru mandatul de la Universitatea Craiova
Universitatea Craiova are doar cinci puncte după primele patru etape din Liga 1. În plus, echipa olteană riscă să fie eliminată în turul trei preliminar din Conference League, după eșecul din manșa tur cu echipa ucraineană Zorya Luhansk, scor 0-1.
Laszlo Balint va fi înlocuit cu Mirel Rădoi (41 de ani), fostul selecționer al naționalei României.
Mirel Rădoi și-ar fi impus și staff-ul la Universitatea Craiova: Florin Constantinovici (cu care a colaborat la naționala de tineret a României), Robert Tufiși și Mihai Ianovschi (care a fost antrenor la FC Argeș).
- Mirel Rădoi ar urma să debuteze ca antrenor al Universității Craiova joi, 11 august, de la ora 20:30, în manșa a doua din turul trei preliminar al Conference League, pe arena “Ion Oblemenco”.
Etichete: mirel radoi , transferuri universitatea craiova , grigore turda , alexandru isfan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții