Prima reacție a lui Mandorlini, după atacul tatălui lui Ciprian Deac: ”Lucrurile sunt personale”. Ce a decis
articol scris de Digi Sport24.11.2023, 20:58
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ciprian Deac (37 de ani) a fost implicat recent într-un scandal de proporții la CFR Cluj, după ce tatăl său l-a acuzat pe Andrea Mandorlini (63 de ani), antrenorul grupării din Gruia, că îi umilește fiul.
În cadrul unui interviu acordat site-ului clubului ardelean, Deac s-a delimitat de afirmațiile tatălui său și a transmis că a fost foarte supărat după ce a văzut ce a declarat acesta.
Andrea Mandorlini: ”Cred că Cipri este un băiat norocos pentru că poate încă să vorbească cu tatăl său”
La conferința de presă premergătoare jocului cu UTA Arad, programat sâmbătă, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1, Andrea Mandorlini a vorbit pentru prima dată despre ceea ce a spus tatăl lui Ciprian Deac. Italianul a decis să treacă peste acest episod, chiar dacă a recunoscut că lucrurile apărute în spațiul public au fost ”foarte personale”.
- 85 de goluri și 96 de pase decisive în 442 de meciuri a adunat Deac la CFR Cluj.
- 500 de mii de euro este cota de piață a lui Ciprian Deac, potrivit Transfermarkt.
- 4 goluri și 26 de selecții are mijlocașul la naționala României.
”Am vorbit cu Cipri. Cum am mai spus, pentru mine sunt toți tineri, ar putea să fie copiii mei. Am înțeles chiar și discursul pe care l-a avut tatăl său. Cred că Cipri este un băiat norocos pentru că poate încă să vorbească cu tatăl său. Eu, la fel ca alții, nu am acest noroc. Tatăl meu nu mai este.
Văd lucrurile într-o manieră pozitivă. Nu m-a atins deloc, vorbesc cu el. Au ieșit alte lucruri, care cred că nu trebuiau să iasă, dar fac parte din joc. Am vorbit cu Cipri, îl înțeleg, știu că un tată vrea mereu să își protejeze fiii și înțeleg chiar și interviul lui. Nu înțeleg multe lucruri pe care le-a spus, dar eu nu am acest noroc să mai vorbesc cu tatăl meu, el are acest noroc și sper să o facă într-o manieră mai bună.
Lucrurile care au ieșit sunt personale. Erau foarte personale împotriva antrenorului, când am citit interviul. Dar am părul alb, cunosc multe lucruri, am experiență. Repet, el este norocos că poate vorbi cu tatăl său, poate să-i spună gândurile lui, dacă a făcut bine sau rău. Pentru mine nu s-a întâmplat nimic.
Cipri Deac e mare jucător. Îi vreau binele. Dacă e important pentru echipă, dacă eu văd că poate să joace, joacă. 5, 10 minute, o partidă, zece partide. Nu pot să promit nimic. Nici măcar lui. Eu trebuie să mă gândesc la echipă. Pentru mine, echipa este înaintea lui Deac. Trebuie să fie util pentru echipă.
Pot să greșesc, dar în acest moment eu cred că facem lucrurile bine, am schimbat foarte mult. Doi jucători importanți au rămas aici: Cipri și Mario Camora”, a spus Mandorlini.
FOTO Cum arată o zi din viața lui Ciprian Deac
Galerie Foto
Etichete: ciprian deac , andrea mandorlini , antrenor cfr cluj , tata ciprian deac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții