Foto Prima reacție a lui Claudiu Niculescu după umilința la care a fost supus de Dinamo!
13.10.2018, 13:14Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Claudiu Niculescu (42 de ani) a asistat de la distanță la ultimul său meci ca antrenor principal al lui Dinamo, amicalul cu Dobroești, disputat sâmbătă dimineață la Ștefănești, scor 23-0. La plecare, înainte de a se îndrepta spre ”Rin” pentru a rezilia contractul, Niculescu a oferit prima declarație după umilința la care a fost supus.
”E strigător la cer ce s-a întâmplat! Nu sunt un terchea-berchea! Am apucat să fac doar 13 antrenamente! Nu mă așteptam să mi se întâmple așa ceva la Dinamo. Nu voi mai continua, orice ar fi, dar azi mă voi întâlni cu cei din conducere ca să-mi justifice decizia și să vedem în ce termeni ne vom despărți.
Mi s-a propus postul de director general, dar am refuzat!”, a spus Claudiu Niculescu, la plecarea de la stadionul din Ștefăneșt, sâmbătă, la prânz.
Galerie Foto
Schimbarea lui Claudiu Niculescu (42 de ani) cu cea a lui Mircea Rednic (53 de ani) s-a produs în cursul nopții de vineri. După ce finanțatorul Ionuț Negoiță a ajuns la un numitor comun cu ”Puriul”, lui Alexandru David, președintele clubului, i-a revenit misiunea de a-i da vestea tristă actualului antrenor.
Astfel, Claudiu Niculescu a fost sunat de către David, după miezul nopții de vineri spre sâmbătă, mai exact la ora 02:00! Oficialul i-a spus fostului atacant că Rednic a fost convins să revină la echipă și că este un moment extraordinar pentru întreaga suflare roș-albă. În plus, David i-a mai transmis lui Niculescu faptul că lui i s-a rezervat funcția de director general în noua organigramă, moment în care ”Clau-gol” a intervenit. ”Alo, domnul David, eu sunt antrenorul Niculescu, nu altceva!”.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții