Video Exclusiv Prima reacţie a lui Alibec, după ce a semnat cu Astra
27.07.2018, 11:39SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Denis Alibec (27 de ani) a confirmat, în direct la Digi Sport Matinal, că este noul jucător al Astrei Giurgiu. Atacantul a revenit la echipa cu care a cucerit titlul în Liga 1, în sezonul 2015-2016.
Fotbalistul a semnat pe 3 ani şi se află în lotul Astrei pentru partida cu Poli Iaşi, care se va disputa sâmbătă, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1 şi susţine că are greutatea optimă: 91 de kilograme.
"Da, sunt jucătorul Astrei. Nu vreau să comentez, voi vorbi săptămâna viitoare. Mâine avem meci la Iaşi şi nu pot să vorbesc acum. Am 91 de kilograme. Azi e primul antrenament cu Astra. Cunosc majoritatea jucătorilor şi cred că o să fie ok. Am vorbit cu câţiva dintre ei şi mă aşteaptă cu braţele deschise.
Cu Marius Măldărăşanu nu am apucat să vorbesc. Acum sunt la aeroport, trebuie să plec la Iaşi, discutăm mai multe săptămâna viitoare.", a declarat Denis Alibec, la Digi Sport Matinal.
Ajuns la 27 de ani, Alibec va avea parte acum de o nouă experienţă, la echipa la care a avut şi cele mai bune performanţe ale carierei. Gruparea giurgiuveană încearcă să-i "revitalizeze" pe atacant, după sezonul dezastruos avut în tricoul FCSB.
Un singur gol în campionat a înscris vârful în sezonul trecut. În total, într-un an şi jumătate la FCSB, Alibec a înscris 12 goluri în 42 de meciuri în toate competiţiile. Fotbalistul a mai reuşit şi 10 pase decisive.
Poli Iaşi - Astra Giurgiu e sâmbătă, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1. Fazele VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro.
27 de ani are Alibec
1 milion de euro e cota de piaţă a lui Alibec
12 goluri în 42 de meciuri a reuşit Alibec la FCSB
0 trofee cu FCSB are Alibec
Etichete: alibec transfer astra , alibec la astra , denis alibec astra , reactie alibec astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții