Prețul lui Octavian Popescu a scăzut. Gigi Becali a anunțat pe ce sumă poate pleca mijlocașul: ”Să fie clar!”
articol scris de Digi Sport05.07.2021, 13:57
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Octavian Popescu este următorul produs de export de la FCSB, însă Gigi Becali nu se grăbește să vândă.
Patronul de la FCSB a avut în această vară ”pe masă” o ofertă de 13.000.000 de euro pentru fotbalistul de 18 ani, pe care a refuzat-o, solicitând, la acea vreme, 40.000.000 de euro. Acum, la aproximativ o lună de la acel moment, Gigi Becali a scăzut pretențiile financiare, anunțând că îi va lăsa pe Octavian Popescu să plece pentru ”doar” 25.000.000 de euro.
Prețul lui Octavian Popescu a scăzut
”Octavian Popescu e încă un copil și nu am de gând să-i dau drumul după doar un an, că n-am înnebunit. Dennis Man câți ani a jucat la noi până să plece la Parma? Așa cu nu mă grăbesc cu Octavian Popescu. Dar un lucru să fie clar: pe Octavian Popescu nu-l dau sub 25.000.000 de euro.
Noi de ce să nu vindem fotbaliști la prețurile pe care pleacă în străinătate jucătorii sârbi? Ai noștri ce au? Noi de ce să nu vindem fotbaliști de la 20.000.000 în sus? Octavian Popescu nu trebuie să dispere că nu pleacă acum”, a declarat Gigi Becali, potrivit Prosport.
De asemenea, patronul de la FCSB a anunțat că nici Florinel Coman, Olimpiu Moruțan sau Florin Tănase, cel care și-a manifestat public dorința de a schimba echipa, nu vor pleca acum, Gigi Becali ascultând oferte doar din toamnă, după ce se vor încheia preliminariile pentru cupele europene.
”Nici Coman, nici Moruțan, nici Tănase nu vor pleca. O să vină și timpul lui Popescu și o să vedeți voi la ce echipă o să ajungă el și pe ce bani. Stați să joace în cupele europene și o să vedeți voi”, a transmis Gigi Becali.
Gigi Becali a plătit 190.000 de euro pentru Octavian Popescu
Octavian Popescu a fost cumpărat de Gigi Becali cu 90.000 de euro de la Regal Sport, club care a păstrat și 10% dintr-un eventual viitor transfer.
Totuși, după evoluțiile bune ale mijlocașului în Liga 1, patronul de la FCSB a decis să cumpere și procentele rămase la Regal Sport, pentru care a plătit alte 100.000 de euro.
Stagiunea trecută, mijlocașul de 18 ani a evoluat în 34 de jocuri pentru FCSB, reușind patru goluri, patru pase decisive, dar și să obțină alte patru lovituri de la 11 metri.
Etichete: gigi becali , octavian popescu , oferte octavian popescu , preț octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții