Exclusiv "Pretențiile au crescut!". Adrian Mutu a explicat cum plănuiește Rapid să prindă play-off-ul sezonul următor
articol scris de Digi Sport10.05.2022, 23:05
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rapid a ratat calificarea în play-off-ul Ligii 1 în acest sezon, după ce s-a clasat pe locul 9 la finalul sezonului regulat.
"Alb-vișiniii" au obținut recent un rezultat negativ și în play-out, contra celor de la U Craiova 1948, scor 2-3, primul eșec din mandatul lui Adrian Mutu (43 de ani), care a reușit să revitalizeze formația din Giulești.
Rapid caută să își întărească serios lotul pentru sezonul 2022/2023
Invitat la emisiunea Fotbal Club, tehnicianul lui Rapid a fost întrebat și despre strategia pe care o va urma clubul în perioada de transferuri din vară, pentru a reuși să prindă un loc în play-off în sezonul următor.
"Briliantul" a explicat că își dorește să aibă un lot mai echilibrat în ediția următoare, iar fotbaliștii care nu prind în mod regulat primul 11 să fie cât mai apropiați ca valoare de titularii obișnuiți. În acest sens, Rapid va face mai multe transferuri în viitorul apropiat.
"La anul, când se vrea performanță de play-off, trebuie să avem două echipe. Cine intră în locul lor trebuie să se ridice la același nivel. (...) Împreună cu Victor Angelescu și Daniel Niculae, ne vom ocupa de aducerea unor jucători. Am pus ochii pe ei, nu dau nume.
Ideea e că lumea trebuie să înțeleagă și că pentru cei care vin la Rapid, să joci pe Giulești nu e ușor. Trebuie să-ți gestionezi emoțiile și să iei anumite decizii care sunt corecte în acel moment, când ești cuprins de entuziasm.
Se mai întâmplă să auzi și niste fluierături, și atunci tremură șortul pe tine. Trebuie jucători cu personalitate. Pretențiile au crescut! Normal că pretențiile vor crește și că publicul va cere altceva. Orice adversar care va veni pe Giulești va da tot ce are mai bun", a explicat Mutu.
Adi Mutu, dezamăgit după ce Rapid a fost învinsă de fosta sa echipă: ”Galeria a fost la cel mai înalt nivel, noi, nu!”
La finalul meciului pierdut de Rapid, Mutu a explicat că victoria celor de la U Craiova 1948 este neîndreptățită și este convins că golurile încasate de giuleșteni au fost din cauza unor greșeli ușoare.
”Explicațiile ar fi multe. E o înfrângere greu de digerat, dar avem nevoie și de dușuri reci pentru a deveni o echipă puternică. Am luat niște goluri ușoare, dar nu înseamnă nimic. Am avut meciul la mâna noastră. Ăsta e fotbalul, nemilos, de asta e frumos. Trebuie să învățăm din greșeli și să mergem înainte.
Au avut trei șuturi pe poartă și au înscris trei goluri. Știam că e o echipă care nu renunță până la sfârșit. Am luat niște goluri ușoare care nu se vor mai repeta. Uităm meciul ăsta și de mâine începem să pregătim foarte bine meciul cu Mioveni.
Preferam să închidem meciul acum, să ne asigurăm primul loc. Nu a fost să fie. Mergem în ultima etapă și câștigăm la Mioveni.
Este loc de mai bine. Astea sunt lucruri interne pe care le voi discuta cu jucătorii. Am început foarte bine meciul. Primele 30 de minute era doar Rapidul în teren. Momentele dificile ni le-am creat singuri. E important să învățăm.
Problema a fost pe teren. Nervii și-au spus cuvântul. Sperăm ca Săpunaru să lipsească doar un meci. A fost o atmosferă extraordinară. Galeria s-a ridicat la cel mai înalt nivel, noi, însă, nu”, a transmis Adi Mutu la finalul partidei.
Etichete: adrian mutu , transferuri rapid , mercato
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții