"Pot fi surprize". Voluntariul lui Bergodi e codaș în Liga 1, dar e gata s-o "deraieze" pe campioana CFR Cluj
28.11.2018, 16:19Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Noul antrenor de la FC Voluntari, Cristiano Bergodi, a declarat că meciul de vineri, cu campioana CFR Cluj, va fi unul greu, dar speră la o surpriză din partea jucătorilor săi.
''E un meci greu. Jucăm cu echipa care e pe primul loc în Liga I. Noi trebuie să vedem în continuare dacă putem îmbunătăţi jocul, ceea ce trebuie să facem pentru a lua puncte. E un test, un meci foarte important pentru noi, chiar dacă e greu, dar vedem vineri seara ce se întâmplă. Băieţii s-au antrenat bine, ca de obicei, de când am venit şi sunt mulţumit de ceea ce văd pe parcursul antrenamentelor'', a declarat Bergodi.
''În fotbal se poate întâmpla orice. Eu am încredere în băieţi, în ceea ce facem în continuare şi atunci nu e o problemă dacă schimbăm sau nu liderul. E un meci de fotbal şi pot fi surprize în fiecare campionat. Mai întâi trebuie să avem dorinţă, ambiţie, determinare, agresivitate, tot ce trebuie unei echipe care luptă pentru evitarea retrogradării... Şi atenţie la ce vom face dacă ne va da şansa Clujul în timpul meciului'', a mai spus tehnicianul italian.
Bergodi a precizat că echipa a arătat un reviriment în meciul precedent, pierdut cu 1-2 cu FC Viitorul.
''Cu Viitorul echipa a jucat bine, mai ales în a doua repriză, iar în prima repriză nu am luat gol de la o echipă care e cea mai bună la construcţie în Liga I. Deja e un pas în faţă'', a explicat Bergodi.
Antrenorul ilfovenilor îl apreciază pe omologul său de la CFR Cluj: ''Toni (Conceicao) joacă pragmatic. E un antrenor foarte bun, îl cunosc. E o echipă foarte bună, cu jucători de talie. La niciun meci nu plec cu gândul că am pierdut deja. Vom vedea ce va fi, băieţii au încredere şi dorinţă şi eu cred că se poate încurca şi o echipă aşa bună cum e Clujul''.
Cristiano Bergodi nu se teme de vremea potrivnică fotbalului din această perioadă: ''Nu cred că vremea va fi o problemă prea mare, jucătorii sunt obişnuiţi să joace pe astfel de vreme''.
Fostul jucător al lui Lazio a subliniat că are încredere în fotbaliştii săi, a evidenţiat faptul că sezonul e lung, iar echipa îşi poate reveni: ''Nu-mi doresc alţi jucători la echipă, eu vreau să fac o treabă foarte bună cu aceşti băieţi. Eu am venit la o echipă care cred că are nişte calităţi pe care probabil că nu le-a arătat încă pe teren şi cred că în continuare se poate face o treabă bună. Sunt de puţin timp aici, dar am văzut că jucătorii s-au antrenat foarte bine, că sunt foarte receptivi. Campionatul e lung şi avem timp să ne revenim''.
''A fost dezamăgire mare cu Viitorul'', a recunoscut Bergodi. ''Eu cred că meritam cel puţin un punct şi era pentru noi foarte important. Nu s-a întâmplat din cauza unor greşeli, dar asta se poate repara, cu exerciţiu, cu antrenamente, cu muncă. Eu cunosc numai aceste lucruri'', a adăugat antrenorul.
Bergodi a avut cuvinte de laudă la adresa lui Ianis Hagi, despre care a spus că crescut din punct de vedere fizic şi valoric: ''Ianis Hagi mi s-a apărut a fi un jucător foarte bun, a crescut din puncte de vedere fizic, cât şi tactic. Joacă într-o echipă bună, care are cea mai bună construcţie. L-am întâlnit cu trei ani în urmă, când eram la Târgu Mureş, era înainte să plece la Fiorentina, şi era încă subţire din punct de vedere fizic, dar a crescut mult. Cred că e un jucător foarte talentat''.
Cristiano Bergodi s-a referit şi la naţionala de tineret a României, care s-a calificat la Campionatul European: ''Sunt jucători foarte buni, dacă nu erau buni nu se calificau la turneul final din Italia. Au o grupă de foc şi e foarte greu, dar va fi frumos pentru ei''.
România va evolua în Grupa C a Campionatului European de fotbal Under-21 din 2019, alături de Anglia, Franţa şi Croaţia.
La rândul său, atacantul Alexandru Tudorie a privit cu optimism spre meciul cu CFR Cluj: ''Suntem pe ultimul loc, ce mai avem de pierdut? Mergem la Cluj, la campioana României, sper să nu mergem în excursie, ne dorim victoria. Mergem încrezători acolo şi sper să facem un joc cum am făcut în a doua repriză cu Viitorul şi să plecăm cu minim un punct''.
''Nu e o situaţie plăcută, dar am încredere în colegi şi eu spun că o scoatem la capăt'', a mai spus Tudorie.
CFR Cluj - FC Voluntari va fi vineri, de la ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro. CFR Cluj se află pe primul loc în clasament, iar FC Voluntari pe ultimul.
Etichete: cristiano bergodi , video cfr cluj fc voluntari , bergodi voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții