burca
Ovidiu Burcă / Foto: Sport Pictures

Postarea lui Ovidiu Burcă, la două zile de la rezilierea contractului cu Oțelul

articol scris de Digi Sport
21.03.2025, 11:33
  • SuperLiga: Botoșani - Farul, sâmbătă, 14:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, sâmbătă, 20:00, DGS 1

Antrenorul Ovidiu Burcă (45 de ani) a afirmat că a plecat ''cu conştiinţa împăcată'' de la echipa de fotbal Oţelul Galaţi, cu care şi-a reziliat contractul miercuri.

Ovidiu Burcă, mesaj după despărțirea de Oțelul: ”Le mulțumesc gălățenilor”

''Un alt capitol s-a închis în viaţa mea, altul se va deschide. Vreau să mulţumesc sincer celor care au avut încredere în mine în ianuarie şi m-au adus într-un moment greu! Le mulţumesc gălăţenilor pentru căldura cu care m-au primit.

Jucătorilor, de asemenea, vreau să le mulţumesc pentru aceste luni petrecute împreună, dar şi oamenilor care sunt mai puţin vizibili, personalul auxiliar, cei care ne fac zilele mai uşoare. A fost o perioada scurtă, dar foarte intensă. Plec cu conştiinţa împăcată. Din nefericire, pe termen scurt, rezultatele nu reflectă întotdeauna cantitatea şi calitatea muncii depuse'', a scris Burcă pe pagina sa de Facebook.

''Gestionarea situaţiei sportive, dar şi financiare, a fost una foarte complexă: cei mai buni jucători au fost vânduţi, alţii şi-au reziliat contractele, iar cei rămaşi erau cu gândul mai degrabă la plecare. Din păcate, imaginea extrem de negativă ne-a împiedicat să aducem la timp jucători cel puţin la fel de valoroşi ca cei plecaţi. Cu toate acestea, împreună cu conducerea cred că am gestionat bine lucrurile şi le-am adus într-un punct de echilibru'', a explicat fostul fotbalist.

''Ştiu că aşteptările au fost mari în ceea ce mă priveşte. Înţeleg şi regret dezamăgirea suporterilor, dar plec cu capul sus, lăsând în urmă o muncă bine făcută şi cu convingerea că viitorului antrenor îi va fi infinit mai uşor decât mi-a fost mie şi staffului meu. Cred că echipa aceasta, în efectiv complet, se poate lupta de la egal la egal cu orice echipă din Superligă, aşa cum am făcut-o, de altfel, cu Dinamo, Craiova sau Rapid'', a mai spus Burcă, potrivit Agerpres.

Ovidiu Burcă: ”Pentru mine, fotbalul e viață”

Tehnicianul regretă plecarea de la Galaţi, subliniind că două luni şi jumătate nu sunt de ajuns pentru a construi ceva la o echipă: ''Respect decizia conducerii, dar cred că problemele echipei erau în cu totul altă parte, şi nu în zona tehnică. Asta este viaţa, am încetat de mult să mai cred în justeţea ei. Poate stă în destinul meu să construiesc edificii în care vor locui şi de care se vor bucura alţii.

Pentru mine, fotbalul e viaţă. Iar viaţă înseamnă lumină, bucurie, rezilienţă, curaj, ambiţie, disciplină, creativitate, camaraderie. Rezultatele sunt de multe ori faţete ale unor egouri exacerbate. Pentru mine rezultat înseamnă crearea unui mediu în care oamenii să se simtă apreciaţi, înţeleşi, ascultaţi şi unde să predomine o etică a muncii extraordinară, cu o înţelegere superioară a jocului.

Un mediu în care oamenii să fie pregătiţi mental pentru 90 de minute de viaţă! Oare sunt de ajuns 2 luni şi jumătate pentru a construi aşa ceva? Însă doar cei care au un plan, consecvenţă, rezilienţă şi răbdare reuşesc să construiască poveşti de succes, bazate pe valorile enumerate mai sus, nu rezultate de moment care duc spre nicăieri! Tot pe aici mă veţi găsi, prin preajma fotbalului. Cu acelaşi entuziasm, dar mai bogat cu o lecţie. Pe curând!''

Echipa de fotbal SC Oţelul Galaţi şi antrenorul Ovidiu Burcă au reziliat, miercuri, de comun acord, contractul scadent în vara acestui an şi care putea fi prelungit până în iunie 2027.

Burcă (45 ani) revenise la Oţelul pe 1 ianuarie 2025 după ce în urmă cu un deceniu a mai avut o experienţă în roş-alb-albastru ca director sportiv. În cele 10 partide cu el pe bancă, Oţelul a înregistrat 2 victorii, 2 rezultate de egalitate şi 6 înfrângeri. În lotul lui Burcă, la Oţelul a fost numit antrenor principal Laszlo Balint.

Etichete: ovidiu burca , ovidiu burca otelul


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Noi imagini cu suspecții din cazul bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte: Au încercat cardul victimei imediat după tâlhărie

Noi imagini și date din ancheta bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte. Anchetatorii i-au prins pe tâlhari după ce aceștia au folosit cardul bancar al victimei. Există imagini surprinse chiar de către camerele de supraveghere ale unității bancare, iar Digi24 vi le prezintă în exclusivitate. Unul dintre indivizi a mers și a încercat să scoată banii chiar la câteva ore distanță de momentul în care și-a lăsat victima, legată în casă, agonizând. Anchetatorii le-au urmărit mișcările timp de o lună și au strâns probe.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

44.580.000€ pentru FCSB! ”Roș-Albaștrii”, numărul 1

Breaking News Lovitură de proporții: Italienii au anunțat transferul lui Nicolae Stanciu la Genoa!

Foto A semnat! Gigi Becali l-a transferat pentru o sumă infimă, dar nu l-a văzut niciodată la FCSB: unde a ajuns acum

Exclusiv Românul ajuns ”de nerecunoscut” după transferul de 1.700.000€: ”Îl împachetăm cu fundiță și îl dăm”

Altă lovitură! După Stanciu, Dan Șucu mai vrea un român la Genoa: 7.000.000 de euro

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv A făcut anunțul în direct: "Nicolae Stanciu va ajunge la Rapid!"

Mult peste Dennis Man! E gata să devină cel mai scump jucător plecat vreodată din România

Lamine Yamal s-a convins de Andrei Rațiu! Ce crede despre transferul la Barcelona

Exclusiv S-a aflat! De ce îi reziliază Gloria Buzău contractul lui Budescu

Citeşte şi

Video Exclusiv Mihai Popescu, lăudat după golul marcat pentru România. ”Nu mă așteptam să ajungă la nivelul ăsta”

Exclusiv Ilie Dumitrescu n-are dubii, înainte de San Marino - România + Dilema apărută în cazul echipei de start

PEROZ​De la iubiți la frați. A vrut să știe ce probleme de sănătate are, dar a aflat un adevăr tulburător despre familia ei: "M-a șocat"

FILM NOWCum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și muzică

Nelu Varga vrea să doboare orice record cu transferul lui Louis Munteanu! "Îl vând cu 30.000.000 de euro” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Recordul Cristinei Neagu, egalat. Cine sunt Baloanele de aur din handbal. citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia, doar în lenjerie și o haină din blană. Fanii au rămas cu gura căscată: "Ce corp! Ai la ce te uita!"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, doar în lenjerie și o haină din blană. Fanii au rămas cu gura căscată: "Ce corp! Ai la ce te uita!"

Digi World

Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme

Digi Animal World

Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul uriaș sunt virale