Portarul revelației Ligii 1, variantă de luat în calcul pentru Mirel Rădoi! Doar trei echipe l-au învins în acest sezon
articol scris de Digi Sport22.11.2020, 11:54
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Prima reprezentativă a rămas fără titularul postului de portar, Ciprian Tătărușanu, care a ales să se retragă, dar Mirel Rădoi are, totuși, de unde alege.
Alături de variante precum David Lazar, Florin Niță, Ionuț Radu, Cristi Bălgrădean sau Marian Aioani, în poarta naționalei României ar putea apărea și un nume surpriză, Octavian Vâlceanu, titularul dintre buturile revelației actualului sezon din Liga 1, Academica Clinceni.
Variantă surpriză pentru poarta naționalei României
De altfel, Ilie Poenaru, antrenorul ilfovenilor, a transmis, după victoria cu Viitorul de sâmbătă, că Octavian Vâlceanu a fost pe lista inițială a lui Mirel Rădoi și pentru partidele din noiembrie, însă prezența la lot a devenit imposibilă după ce portarul a fost depistat cu COVID-19.
”Octav a crescut foarte mult în acest sezon, de aceea Mirel chiar l-a vrut la lotul național, dar, având acea problemă cu COVID-19, nu a mai reușit să facă parte din lotul naționalei. Este meritul lui total, muncește mult, e băiat serios cu un caracter puternic.
Muncește și suplimentar, își plătește antrenori să lucreze anumite lucruri, asta se vede în locul lui.
El abia a revenit la antrenamente, am discutat cu el, a zis că poate juca. Cât a stat izolat, s-a antrenat. Am riscat, dar nu aveam ce face, pentru că și celălalt portar (n.r. Andrei Ureche) are COVID-19, mai aveam doar un copil în lot, mi-a fost teamă să-l folosesc. I-am zis lui Octav că, indiferent de ce se va întâmpla, nu va fi nicio prolemă, dar iată că a reușit. Au fost multe mingi grele pe care le-a scos”, a declarat Ilie Poenaru.
Octavian Vâlceanu, integralist în acest sezon
Octavian Vâlceanu s-a confruntat, așa cum a spus și Ilie Poenaru, cu probleme cauzate de COVID-19 în ultima perioadă, însă, chiar dacă a fost testat pozitiv, nu a ratat niciun meci, perioada de izolare desfășurându-se în pauza pentru jocurile echipelor naționale.
De altfel, Octavian Vâlceanu este unul dintre puținii fotbaliști din Liga 1 care au jucat toate minutele în acest sezon, din care s-au disputat deja 11 etape.
În cele 11 meciuri jucate pentru Academica Clinceni, Octavian Vâlceanu a încasat doar șase goluri, reușind să păstreze poarta ”intactă” în opt partide.
- 3 echipe i-au dat gol lui Octavian Vâlceanu în acest sezon: CFR Cluj (1-2), Hermannstadt (2-2) și FCSB (0-2)
Etichete: ilie poenaru , octavian valceanu , portar echipa națională , înlocuitor ciprian tătărușanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții