Video Popa, golgheterul lui Dinamo în 2018: "Suntem pe val! La anul, ne spălăm păcatele"
28.05.2018, 22:54Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Dinamo a învins-o pe ACS Poli Timişoara cu scorul de 3-1 (1-0), luni seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a 13-a play-out-ului Ligii I de fotbal, penultima a sezonului.
Dinamo s-a impus fără drept de apel, prin golurile marcate de Daniel Popa (25), Diogo Salomao (58) şi Ivan Pesic (75), în timp ce golul de onoare al bănăţenilor a fost un autogol al grecului Georgios Katsikas (90), la şutul centrare al lui Mihai Roman II.
Autorul primului gol, Popa, a ajuns la cota 8 în tricoul "câinilor" în această stagiune şi şi-a exprimat opinia în legătură cu evoluţiile sale.
"Sperăm să continuăm aşa şi în ultima etapă. Suntem pe val acum, iar eu sunt foarte bucuros că am reuşit să marchez. Am primit multe şanse de când am revenit la Dinamo şi asta se vede în jocul meu", a spus Popa, la flash-interviu.
Florin Bratu a făcut adevărate minuni la clubul din Ştefan cel Mare, mizând pe mulţi tineri, dar etalând un joc foarte spectaculos.
"Suntem o echipă mult mai agresivă, facem jocuri bune şi ne creăm ocazii. Sper să o ţinem pe aceeaşi linie şi la anul. S-a ratat acest sezon, dar stagiunea viitoare trebuie să spălăm păcatele", a mai spus vârful "câinilor".
Întrebat despre ambiiţiile personale, Popa a spus: "Vreau să iau un titlu cu Dinamo şi după aceea să plec".
Vezi mai jos reuşita lui Popa de astăzi
Etichete: dinamo , popa dinamo , dinamo popa , timisoara popa , timisoara dinamo 1-3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții