Video Poli Iași - Universitatea Craiova 1-4. Festival de goluri în Copou! Oltenii au făcut spectacol
articol scris de Digi Sport12.08.2023, 23:25
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Partida dintre Poli Iași și Universitatea Craiova s-a încheiat cu victoria oltenilor, scor 4-1, în cadrul etapei a cincea din SuperLiga României.
În clasamentul din SuperLigă, Universitatea Craiova a urcat pe locul doi, cu 11 puncte, la o lungime în urma FCSB-ului, în timp ce Poli Iași este pe locul 14, cu doar trei puncte.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIPoli Iași - Universitatea Craiova 1-4. Oltenii urcă pe locul doi în clasament
Oltenii au controlat prima repriză, însă formația pregătită de Laurențiu Regecampf nu a reușit să înscrie, chiar dacă ocaziile la poarta moldovenilor nu au lipsit. Încă din minutul 4, Markovic a trimis pe lângă poartă dintr-o poziție ideală.
Moldovenii au dat replica după doar câteva minute, cu un șut al lui Harrison. Oltenii au mai irosit câteva ocazii importante, prin Markovic și prin Ivan.
Poli Iași a fost echipa care a deschis scorul pe finalul primei reprize, prin Roman, care l-a învins pe Laurențiu Popescu cu un șut din lovitură liberă, deviat de zid.
După pauză, oltenii au pus presiune, iar Mitriță a fost aproape să restabilească egalitatea în câteva rânduri.
Acest lucru nu s-a întâmplat însă decât după eliminarea lui Alin Roman din minutul 59. După câteva minute, Markovic a înscris cu capul, după o centrare a lui Vlădoiu.
Oltenii au trecut în avantaj în minutul 78, când Mitriță îl găsește foarte bine pe Ivan, care scapă singur și îl învinge pe Ailenei.
Alexandru Mitriță și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor în minutul 90, după o acțiune frumoasă a oltenilor.
Roguljic a dat lovitura de grație în prelungiri și a stabilit scorul final 4-1.
VIDEO Rezumatul partidei Poli Iași - Universitatea Craiova 1-4
După patru etape jucate, nou-promovata Poli Iași se află abia pe poziția a 14-a, cu doar trei puncte acumulate.
De cealaltă parte, Universitatea Craiova ocupă locul al patrulea, cu opt puncte, la patru lungimi în spatele liderului FCSB. În ultima rundă, ”Juveții” s-au impus în fața celor de la FC Hermannstadt, scor 1-0.
În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Poli Iași, Laurențiu Reghecampf a vorbit despre valoarea lotului pe care îl are și nu a ezitat să îi ceară lui Mihai Rotaru întăriri.
”Eu cred că ne mai trebuie 3-4 jucători, avem nevoie de mai multă valoare în lotul nostru, pentru că vorbim de un campionat lung. Măcar 1-2 jucători să aducem până la finalul perioadei de transferuri, ar fi foarte bine.
Dacă nu, vedem în iarnă când o să știm exact ce avem de făcut. Este nevoie să facem sacrificii, mai ales că vrem campionatul cât mai repede cu putință. Vom schimba multe lucruri, totul spre binele echipei, totul se va face pas cu pas”, a mărturisit Laurențiu Reghecampf
Poli Iași - Universitatea Craiova, LIVE VIDEO, de la 21:30, pe Digi Sport 1. Echipele probabile
Poli Iași: 12. Ailenei - 2. Martac, 4. Tincu, 32. Katanec, 17. S. Șerban - 95. Jatoba, 37. Bordeianu, 10. A. Roman - 77. Vojtus, 21. Luis Phelipe, 80. Gheorghiță
Rezerve: 22. Celeadnic, 6. Fl. Ilie, 7. A. Ciobanu, 8. Vașvari, 18. Ștefanovici, 19. Itu, 24. Marchioni, 30. Mogoș, 94. Hlistei
Antrenor: Leo Grozavu
Universitatea Craiova: 21. L. Popescu - 12. Ndong, 26. Zajkov, 34. R. Silva, 11. Bancu - 4. A. Crețu, 6. Screciu - 10. Baiaram, 37. Danciu, 28. Mitriță - 9. A. Ivan
Rezerve: 1. Lazar, 2. Vlădoiu, 7. Câmpanu, 8. Mateiu, 15. Badelj, 20. Markovic, 23. Căpățână, 24. Roguljic, 31. Ișfan
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Etichete: liga 1 , laurentiu reghecampf , universitatea craiova , poli iasi , superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții