Plecarea lui Penedo a fost premeditată! Soluțiile lui Rednic pentru postul de portar
12.12.2018, 11:21SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Jaime Penedo (37 de ani) a fost dat afară de la Dinamo, alături de Armando Cooper, dar vestea i-a luat prin surprindere, poate, doar pe fanii alb-roșiiilor. În schimb, tehnicianul Mircea Rednic (56 de ani) a știut ce face pentru că are deja pregătite două variante de rezervă: Logan Bailly (32 de ani) și Cristiano Pereira Figueiredo (28 de ani).
Bailly este primul pe lista ”Puriului”, potrivit colegilor de la dinamo1948.club. Tehnicianul ”câinilor” îl știe foarte bine din perioada în care ambii au colaborat la Mouscron. Rednic a fost încântat de toate calitățile goalkeeperului, astfel că i-a acordat acestuia și banderola de căpitan de echipă.
Logan Bailly are un CV demn de luat în seamă: 8 selecții la prima reprezentativă a Belgiei, legitimări la Genk, Borussia Monchengladbach, Neutchatel Xamax si Celtic Glasgow.
Mircea Rednic și l-a dorit pe Bailly, susține Gazeta, încă de când a ajuns la Dinamo, dar tranzacția nu s-a putut concretiza din cauza faptului că acesta a fost declarat liber de contract după ce s-a încheiat perioada de transferuri din Liga 1.
Dacă, totuși, Bailly nu va ajunge la gruparea din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”, atunci Rednic mai are o variantă în joben. Figueiredo este legitimat la Vitoria Setubal și mai are contract cu portughezii până în iunie 2020. A jucat 4 meciuri în campionatul Portugaliei, în acest sezon, și a mai fost legitimat la Braga, Vizela, Valencia, Coimbra, Panetolikos și Belenenses.
Figueiredo are o cotă de 500.000 de euro, potrivit transfermarkt. A jucat 6 meicuri pentru naționala sub 21 de ani a Portugaliei, iar la Valencia nu a bifat niciun meci.
Impresarul lui Penedo a vorbit despre plecarea portarului de la Dinamo
"Rezilierea a fost de comun acord, azi am încheiat un capitol. Rămăsese să vedem în iarnă ce facem, suntem în decembrie... A fost o onoare să lucrăm cu Jaime, mai avem nişte proiecte în derulare cu el în Panama, vom lucra acolo. Avem oferte, dar îşi va lua o mică pauză. Avem oferte din Major League Soccer (n. red - prima ligă din SUA) şi din zona Americii Latine, dar, momentan, se gândeşte să ia o pauză.
Am avut oferte în vară, dar el a ales să rămână la Dinamo şi nu regretă nimic. A fost o perioadă frumoasă, îi mulţumim clubului pentru această experienţă. Şi eu, şi Penedo am colaborat bine cu Dinamo. Sâmbătă va pleca din România, vineri vom lua masa pentru a ne lua la revedere de la el", a declarat impresarul Mihai Stan, pentru sport.ro.
Cei 10 jucători de care s-a despărțit Dinamo până acum, de la revenirea lui Mircea Rednic
A început curățenia de iarnă la Dinamo! După ce azi și-a încheiat aventurile la gruparea din Ștefan cel Mare Armando Cooper și Jaime Penedo, alți patru jucători se vor despărți de formația lui Mircea Rednic. Este vorba despre Sergiu Popovici, Tomislav Gomelt, Mircea Axente și Ivan Pesic. 6 jucători dați afară, pe lângă alți 4 de care Dinamo s-a debarasat la scurt timp după venirea "Puriului" - Daniel Subotic, Teddy Mezague, Gicu Grozav și Kino Delorge. Un total de 10 fotbaliști îndepărtați în acest mandat al lui Rednic.
- Kino Delorge
- Gicu Grozav
- Teddy Mezague
- Daniel Subotic
- Sergiu Popovici
- Tomislav Gomelt
- Mircea Axente
- Ivan Pesic
- Jaime Penedo
- Armando Cooper
Etichete: mircea rednic , transferuri dinamo , logan bailly , transferuri iarna dinamo , cristiano pereira figueiredo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții