Exclusiv Petrolul l-a luat pe Omrani, dar trebuie să aștepte. De ce nu poate fi folosit imediat atacantul
articol scris de Digi Sport26.09.2023, 09:22
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Președintele Claudiu Tudor (38) a confirmat ultimul transfer reușit de clubul Petrolul, Billel Omrani (30 de ani). Liber de contract de la finalul stagiunii trecute, francezul, ultima dată la FCSB, a ajuns la o înțelegere pentru doi ani cu gruparea ploieșeană.
Plecarea golgheterului Christian Irobiso, în liga a treia saudită, la Al-Ula, pe un salariu de trei ori mai mare decât câștiga la Petrolul, a afectat serios atacul "lupilor". Mai ales că al doilea vârf din lot, muntenegreanul Zoran Petrovic, nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. În plus, Mihai Roman, adus de urgență cu puțin timp înainte de plecarea lui Irobiso, nu s-a adaptat încă.
Omrani a semnat pentru doi ani cu Petrolul, dar nu poate juca imediat
De altfel, la ultimul joc, cel cu Hermannstadt (0-0), antrenorul Florin Pârvu l-a schimbat la pauză pe Roman și a preferat să-l urce pe Jair, în atac, până în minutul 74, când a intrat Iustin Răducan.
Transferul lui Billel Omrani este menit, astfel, să rezolve problemele în ofensivă. "Ne-am înțeles cu Omrani pentru doi ani. De fapt, conform discuțiilor pe care le-am avut, contractul prevede un an plus încă unul, iar clubul are opțiune de prelungire a acestuia", a declarat Claudiu Tudor pentru digisport.ro.
După plecarea de la FCSB, Omrani a fost la un pas de CSKA 1948, pentru care a făcut inclsiv vizita medicală, dar a purtat negocieri și cu FC Botoșani. Finanțatorul Valeriu Iftime a sistat însă discuțiile.
Omrani este în urmă cu pregătirea fizică
Billel Omrani vine la Petrolul liber de contract și este în urmă cu pregătirea fizică. Fotbalistul va intra pe mâna pe mâna preparatorului fizic Carlos Alberto Garcia Menendez.
Staff-ul echipei ploieștene se așteaptă ca Omrani să fie apt de joc după pauza pe care SupeLiga o ia în octombrie, pentru jocurile echipei naționale cu Belarus (12 octombrie) și Andorra (15 octombrie), din preliminariile EURO 2024.
Etichete: billel omrani , claudiu tudor , transfer omrani , omrani petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții