Video Petrolul - FC Botoșani 2-1. O nouă victorie pentru ”lupii galbeni”!
articol scris de Digi Sport04.09.2022, 23:30
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Petrolul Ploiești s-a impus pe teren propriu în fața celor de la FC Botoșani cu scorul de 2-1 în etapa cu numărul nouă din Liga 1.
Ploieștenii sunt pe locul trei în clasament, la un singur punct în spatele celor de la Farul Constanța și la patru puncte de Rapid, liderul Ligii 1. De cealaltă parte, FC Botoșani se află pe a șaptea poziție în clasament, cu 12 puncte.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIPetrolul - FC Botoșani 2-1. O nouă victorie pentru ”lupii galbeni”!
FC Botoșani a început mai bine duelul contra ploieștenilor. Camara a avut o incursiune frumoasă în interiorul careului încă din primele minute ale jocului. Fotbalistul a încercat să îi paseze în lateral lui Mailat, însă Tamaș a rezolvat faza.
Gabi Tamaș a avut o intervenție perfectă și la șutul lui Mussis din afara careului din minutul 10, dar și la încercarea lui Mussis din interiorul careului.
Ploieștenii au deschis scorul în minutul 22, când Huja a trimis cu capul la o centrare venită din corner. Pap a respins la picioarele lui Irobiso, iar atacantul ploieștenilor a înscris în poarta moldovenilor. ”Găzarii” au mai avut o șansă imensă de gol în minutul 36. Irobiso i-a pasat în fața porții lui Jair care a ratat inexplicabil.
După pauză, Grozav a încercat să marcheze cu un șut de la distanță, dar balonul a trecut pe lângă poartă. Tot Grozav a fost cel care a dublat avantajul ploieștenilor, în minutul 63. Acesta a intrat în poartă cu mingea după ce a încercat mai întâi să înscrie cu pieptul.
Scorul final a fost stabilit în prelungiri, când Sno a ”copiat” execuția lui Gicu Grozav și a reușit să reducă din diferență, însă reușita sa nu a fost suficientă pentru ca moldovenii să forțeze un rezultat de egalitate.
VIDEO Rezumatul partidei Petrolul - FC Botoșani 2-1
Petrolul - FC Botoșani 2-1. O nouă victorie pentru ”lupii galbeni”!
Petrolul Ploiești și FC Botoșani s-au întâlnit de opt ori în Liga 1. De cinci ori au ieșit învingători prahovenii, în timp ce moldovenii s-au impus de două ori.
Înaintea meciului direct de duminică seara, Petrolul se află pe val. Elevii lui Nae Constantin ocupă locul trei în Liga 1, cu 14 puncte din opt partide disputate, în ciuda problemelor financiare ale clubului.
De partea cealaltă, moldovenii ocupă locul șapte în Liga 1, cu 12 puncte acumulate în șapte partide juicate până acum.
Clasament Liga 1
Probleme financiare la Petrolul înaintea meciului cu FC Botoșani: ”Este nevoie de sprijin imediat”
Clubul ploieștean a precizat că nu se opune unei asocieri în termeni legali cu Consiliul Local Ploiești sau cu alte instituții publice sau private.
Din cauza problemelor financiare, fundașul Gabi Tamaș a anunțat că vrea să plece de la Petrolul și este aproape de un transfer la FC Argeș.
Totodată, președintele Petrolului, Costel Lazăr, a anunțat că se gândește să părăsească echipa, alături de câțiva sponsori.
”Grupul membrilor fondatori ACS Petrolul 52 precizează în mod deschis și ferm că nu s-a împotrivit niciodată și nici nu se va opune unei asocieri în termeni legali cu Consiliul Local Ploiești sau cu alte instituții publice sau private.
Ne manifestăm, încă o dată, deschiderea totală față de oricine dorește să se asocieze sau să finanțeze clubul Petrolul Ploiești și precizăm, din nou, faptul că nu au existat, și nu vor exista, solicitări personale de natură financiară ale membrilor fondatori pentru cedarea majorității Asociației.
Nu am ascuns și nu vom ascunde realitatea privind situația financiară a clubului, care, în acest moment, este una delicată, fiind evident faptul că este nevoie de sprijin imediat.
Echipa FC Petrolul Ploiești reprezintă județul Prahova și orașul Ploiești și are nevoie de sprijinul tuturor celor care doresc să se implice. Ea aparține ploieștenilor, prahovenilor și tuturor celor care iubesc acest club!”, este comunicatul clubului Petrolul Ploiești.
Etichete: etapa 9 liga 1 , probleme petrolul , clasament liga 1 , petrolul botosani , nae constantin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții