Video Petrescu: "Dacă luăm un asemenea gol nu putem avea pretenţii. Arbitrul ne-a `ciupit` de la început"
29.04.2018, 23:08SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO FCSB - CFR 1-1. Echipa lui Dan Petrescu a pierdut dramatic şansa de a trece pe primul loc al clasamentului Ligii 1, cu trei etape rămase de disputat. Bogdan Planic a egalat în prelungiri şi FCSB rămâne favorită la câştigarea titlului.
"La cald e foarte greu să vorbim. Am fost egalaţi din nou în prelungiri, ca la Cluj. Ştiam că sunt favoriţi la câştigarea campionatului, am încercat să scoatem tot din fiecare fază. Am avut două trei situaţii în care puteam să închidem meciul.
Dacă luăm un asemenea gol, nu putem avea pretenţii. Cred că am luat gol la singurul lor şut pe poartă din repriza a doua. De patru ori am condus FCSB, de patru ori s-a terminat 1-1. Am jucat cu echipa care nu pierde acasă.
Nu aveam voie să luăm acel gol. Mă gândeam să ne aglomerăm şi să închidem jocul. Sunt foarte trişti în vestiar. Au fost multe lucruri care m-au deranjat la arbitraj, dar faze clare nu au fost. Am fost ciupiţi de la început", a spus Dan Petrescu, la final meciului.
Cu trei etape rămase de disputat, FCSB e pe primul loc, cu 43 de puncte, iar CFR e pe poziţia secundă (41 de puncte). Craiova, cea care va arbitra lupta la titlu, completează podiumul (35 de puncte).
"Meciul următor îl avem mai greu decât al lor. Ei au cu o echipă care se va plimba (n.r. - Iaşi). Sperăm să câştigăm cu Craiova, să rămânem în luptă şi sperăm să nu câştige la Craiova. Acum intră golaverajul în discuţie. FCSB e favorită, va câştiga campionatul dacă va câştiga cele trei meciuri", a adăugat Petrescu.
Cu cine mai are de jucat fiecare dintre cele două pretendente la titlu în finalul sezonului:
CSM Poli Iaşi-FCSB
CS U Craiova-FCSB
FCSB-Astra
CFR Cluj-CS U Craiova
Astra-CFR Cluj
CFR Cluj-Viitorul
Etichete: cfr , dan petrescu , petrescu , fcsb , petrescu fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții