Video Penalty gratuit pentru FCSB! Crăciunescu: "Păcat de arbitru că se iroseşte la fotbal. El e de baschet"
16.04.2018, 21:21SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
UPDATE 21:39 Ion Crăciunescu a dat verdictul în privinţa penalty-ului acordat de Avram pentru FCSB. Fostul mare arbitru e convins că intervenţia are loc în afara careului, astfel că, dacă acordai fault, decizia corectă era lovitură liberă.
"E o ţinere uşoară. Dar ea se produce în afara suprafeţei de pedeapsă. Uitaţi-vă la mâna lui Benzar. Piciorul e în interior, astfel că mâna lui stângă nu poate fi în interiorul careului. Se dă de pe locul de contact. Dacă dai fault, dai lovitură liberă. Nu e o fază grea. Nu e ca la baschet aici, deşi Avram cam e ca la baschet. E păcat de el că se iroseşte la fotbal, el e cam de baschet", a explicat Crăciunescu, la Fotbal Club.
Ştirea iniţială
Astra FCSB 0-3. Roş-albaştrii au deschis scorul la Giurgiu în minutul 27, după un penalty la care trupa gazdă a protestat. Aceştia i-au reproşat arbitrului Marius Avram că a acordat prea uşor lovitura de la 11 metri.
O fază controversată a avut loc în această seară, la partida dintre Astra şi FCSB. La o pasă excelentă a lui Pintilii, Romario Benzar a preluat în careu, iar Buş l-a tras uşor pe fundaşul dreapta. Contactul a fost extrem de scurt, însă arbitrul, bine poziţionat, a îndreptat imediat mâna către punctul cu var.
În zadar jucătorii lui Mulţescu au încercat să explice faptul că a fost vorba de un contact superficial, centralul şi-a menţinut decizia. De notat şi faptul că, din gesturile giurgiuvenilor, aceştia susţineau că intervenţia începuse în afara careului. Gnohere a marcat din penalty, ajungând la cota 14 în campionat pentru roş-albaştri.
Vezi mai jos penalty-ul acordat pentru FCSB
Etichete: fcsb , astra fcsb , penalty fcsb , fcsb penalty , astra fcsb penalty
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții