Foto Pe placul lui Gigi Becali! Unde a mers Elias Charalambous, înaintea meciului dintre FCSB și Farul
articol scris de Digi Sport15.04.2023, 13:28
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB se află în fața unui duel extrem de important, contra Farului, iar jocul dintre cele două formații este programat luni, de la ora 20:30, și va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 1.
Unde a fost surprins Elias Charalambous, înaintea meciului dintre FCSB și Farul
Vineri, cu trei zile înaintea partidei considerată decisivă de către Gigi Becali, Elias Charalambous a decis să meargă la biserică. Antrenorul cipriot a ținut să surprindă acest moment și a distribuit imaginea pe rețelele sociale.
Faptul că Charalambous este o persoană atrasă de religie a reprezentat un motiv în plus pentru Gigi Becali, în momentul în care afaceristul a decis să-l numească la FCSB, la finalul lunii martie.
”Ilie Haralamb, eu așa îi spun, Ilie Haralamb. De aceea l-am și luat, pentru că el poartă numele unui bunic de al meu, Ilie, care era fratele bunicii și al tatălui lui Giovanni, care era Haralambie.
Poartă numele a doi membri din familia mea, Ilie și Haralamb. Nume de proroc și de sfânt. Ilie, prorocul și sfântul Haralamb. Bine, au mai fost și alte lucruri pentru care l-am luat”, a spus Becali, în conferința de presă.
Totodată, Gigi Becali a mai spus că au mai fost și alte criterii de care a ținut cont când a bătut palma cu cipriotul.
”El este un om deștept și de bun simț. ’Am venit să antrenez, nu să mă întrebați de schimbări’. Așa o să vă zică de acum înainte. Hai să vă spun și ce a mai contat în alegerea lui. M-a interesat și l-a întrebat ce religie are? Ortodox. Și l-am mai întrebat dacă are duhovnic. Asta îl întreb eu prima dată pe unul care vrea să lucreze cu mine.
Pentru că dacă ai duhovnic, te va îndruma. Ai păstor. Omul fără duhonic e ca oaia beată pe câmpuri, nu are cine să o pască. Ei sunt ca oile bete, pe câmp, cei care nu au duhovnici. Asta contează la mine, la alții contează altceva. Să te spovedești să te impărtășețti. Asta contează ca să lucrezi cu mine.
El avea duhonic pe Muntele Athos. Asta a contat cel mai mult. Nu există CV la mine. La mine există să fii cu Dumnezeu. Nu mă interesează tik-tok, Internet, Facebook. Așa sunt eu mai înapoiat. Nu-mi plac CV-urile și internetul.
Știe cineva mai mult decât Hristos? Dacă nu ești cu el, îl îndeamnă dracii să facă ceva și să dă peste cap și face prostii. Așa, Dumnezeu te îndrumă”, a mai spus Becali.
Etichete: liga 1 , elias charalambous , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții