"Nu e cumva mâna antrenorului?" Ce se întâmplă cu jucătorii transferaţi de la Viitorul la FCSB
03.04.2018, 09:17SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gică Popescu e uimit de scăderea de randament a jucătorilor transferaţi de FCSB de la Viitorul, pe care o pune şi pe seama antrenorului liderului Ligii 1, Nicolae Dică. Florin Tănase, Romario Benzar, Dragoş Nedelcu şi Florinel Coman sunt jucătorii pentru care "roş-albaştrii" au plătit bani grei constănţenilor în ultimii ani.
"De ce jucătorii evoluează cum evoluează la Gică (n.r. Hagi), iar când pleacă în altă parte nu dau randament? Şi-a pus cineva problema? Nu e cumva mâna antrenorului?", a declarat Popescu la "Fotbal Club", la Digi Sport.
Fostul căpitan al naţionalei României nu crede că presiunea de la FCSB poate fi o explicaţie pentru scăderea de formă a foştilor jucători ai Viitorului.
"Am auzit că se spune de presiune. Voi aţi fost vreodată la antrenament, la Viitorul, să vedeţi ce presiune pune Hagi pe ei? Nu există mai mare presiune ca la el. În plus, ce mare presiune e la Steaua, care a pierdut atât de mulţi suporteri? Nu ştiu dacă Dică face ce trebuie, habar nu am. Dar mă întreb de ce la Gică rupeau pământul şi acum nu mai joacă. Eu sunt convins că oricare de la Steaua se întoarce la Viitorul va juca la fel de bine cum a făcut-o înainte", a mai spus Gică Popescu.
6,2 milioane de euro a plătit FCSB pentru cei patru fotbalişti transferaţi de FCSB de la Viitorul în ultimii doi ani: 1,5 milioane de euro pe Florin Tănase, două milioane de euro a costat Florinel Coman, 1,5 milioane Dragoş Nedelcu şi 1,2 milioane Romario Benzar.
Etichete: steaua , viitorul , gica popescu , benzar , florin tanase , fcsb , florinel coman , dragos nedelcu , fotbalisti transferati de steaua de la viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții