Coregrafia fanilor lui Dinamo, la meciul cu FCSB/ Foto: Sport Pictures

PCH vrea să preia Dinamo! Comunicatul emis chiar în ziua întâlnirii dintre Negoiță și ADPD

21.04.2020, 09:18
  • Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1

  • Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4

După ce Asociația ”Dinamoviști Pentru Dinamo” din care face parte și Cornel Dinu a anunțat că vrea să cumpere clubul de la Ionuț Negoiță, Peluza ”Cătălin Hîldan”, care conduce proiectul ”Doar Dinamo București” a revenit cu un comunicat care ar putea complica situația.

Aceștia și-au manifestat intenția de a prelua clubul ”în condiții normale”, lucru cu care nu au fost de acord până de curând, după cum a susținut Ionuț Negoiță. În această perioadă, fanii dinamoviști s-au mobilizat pentru a ajuta clubul și au strâns peste 100.000 de euro.

PCH: ”Prin acțiunile noastre am reușit să ținem clubul în viață”

În același timp, cei din PCH precizează că își doresc să facă loc unui investitor serios care ar putea face mai multe pentru club.

”În urma scrisorii publice prin care acționarul majoritar al Clubului Dinamo 1948 își exprimă intenția de a vinde pachetul majoritar de acțiuni, împreună cu drepturile și obligațiile clubului,

Având în vedere că scrisoarea este adresată Asociației Peluza Cătălin Hîldan;
Având în vedere că suntem deja acționari ai Clubului Dinamo 1948, cu 10,06% din acțiuni;
Având în vedere că suntem singurul partener al lui Dinamo care a făcut ceva concret în ultima perioadă pentru a ajuta clubul să supraviețuiască;
Având în vedere că actualul proprietar a oprit orice formă de finanțare a clubului,

PRECIZĂM URMĂTOARELE:

Așa cum niciodată nu am lăsat echipa la greu, nici de data aceasta nu putem să privim cu indiferență cum clubul pe care îl iubim se îndreaptă catre faliment și către dispariție.

”Întotdeauna vom fi dispuși să facem loc unui investitor puternic”

Prin acțiunile noastre am reușit să ținem clubul în viață, atât prin achitarea restanțelor salariale către jucători, cât și prin strângerea de fonduri necesare obținerii licenței pentru Liga 1.

Suntem conștienți că avem o obligație față de toți suporterii dinamoviști, fără nicio excepție, de a face tot ce ne stă în putință pentru ca Dinamo să continue să existe.

Suntem conștienți că avem o datorie morală față de Dinamo și față de cei aproape 5000 de membri ai Programului DDB, care, prin adeziunea lor la proiectul socios, ne-au dat mandatul de a salva acest club. Totuși, nu putem fi "strânși cu ușa" să acceptăm preluarea în condițiile sociale existente la nivel mondial care afectează și fotbalul. Blocarea campionatelor pe o perioadă nedeterminată, restricții, etc. DINAMO NU ESTE SUBIECT DE CACEALMA.

Așa cum am anunțat încă de la lansarea Programului DDB, scopul bine definit al acțiunilor noastre este deblocarea impasului financiar și ridicarea UNUI MARE DINAMO al suporterilor.

De aceea, NE-AM EXPRIMAT INTENȚIA DE A ÎNCEPE TRATATIVELE PENTRU PRELUAREA CLUBULUI ÎN CONDIȚII NORMALE.

Printre membrii care susțin Programul DDB, avem profesioniști în toate domeniile necesare de activitate.

În același timp, trebuie să afirmăm că întotdeauna vom fi dispuși să facem loc unui investitor puternic, pe care îl așteptăm alături de Dinamo și alături de cei mai creativi suporteri.

Suntem conștienți că un astfel de angajament implică un efort deosebit de mare, că acest lucru nu va fi ușor, mai ales acum, când suntem la începutul unei perioade de recesiune economică.

Dar suntem convinși că suporterii ne vor asigura de sprijinul lor prin aderarea la acest proiect. O echipa de fotbal trăiește pentru și prin suporteri, iar suporterii lui Dinamo au demonstrat până acum că vor susține echipa și vor pune umarul la succesele viitoare”, se arată în comunicatul emis de PCH.

Marți ar urma să aibă loc întâlnirea decisivă dintre patronul lui Dinamo, Ionuț Negoiță, și reprezentanții ADPD, pentru ca societatea să preia pachetul majoritar al clubului.

Etichete: liga 1 , dinamo , fani , pch


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Zelenski: nord-coreenii sunt executați de comandanți lor, ca sa nu pice prizonieri, rușii nu le acordă protecție. Ce spune Casa Albă

Trupele nord-coreene desfășurate în regiunea Kursk din Rusia suferă pierderi grele și sunt lăsate fără protecție de către forțele ruse alături de care luptă, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a anunțat că peste o mie de soldați ai Phenianului au fost răniți sau uciși pe front în decurs de șapte-opt zile..

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

News Alert Adio, FCSB?! "Au început negocierile pentru Darius Olaru"

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest

Pep Guardiola vrea să-l readucă la Manchester City, după ce l-a dat afară în urmă cu doar șase luni

Marcus Rashford a ales! Echipa unde vrea să se transfere, după ce a fost exclus din lotul lui Man. United

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv Marius Șumudică a pus ochii pe un fotbalist din SuperLiga. ”Sunt anumite interese”

CINCI echipe sunt pe urmele lui Darius Olaru. Gigi Becali: "Dați, mă, banii! Băgați banii și e al vostru!"

Andrea Compagno: ”Am fost șocat! Cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut”

Exclusiv Teo Meluță, refuzată de Gică Hagi! Condiția impusă de cea mai frumoasă fotbalistă nu l-a sensibilizat pe "Rege"

Citeşte şi

Exclusiv Dan Alexa a numit echipa care ”l-a cucerit” din SuperLigă

Topul spectatorilor din SuperLiga României: FCSB e abia pe 4

PEROZSoția lui Dani Oțil, senzația de pe plaja din Maldive. Și-a arătat pătrățelele de pe abdomen și întinsă pe nisip, și în sala de sport

FILM NOWMark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut furori printre fani

Contractul cu care Gigi Becali l-a convins pe Juri Cisotti să îl refuze pe Dan Șucu și să semneze cu FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

CTP, dezgustat de Ion Țiriac: "Nu vreau să-l mai întâlnesc în această viață! A făcut ceva groaznic" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste britanice

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste britanice

Digi World

Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”