Paul Anton pleacă de la Dinamo! Anunțul conducerii ”câinilor”: ”Pretențiile sale sunt mult mai mari decât ce poate clubul”
articol scris de Digi Sport26.08.2021, 10:42
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Paul Anton (30 de ani) va pleca de la Dinamo, chiar dacă a revenit la antrenamente sub comanda lui Dario Bonetti, după ce suferise o accidentare, care l-a ținut departe de gazon în ultimele etape.
Mijlocașul este nemulțumit de situația sa. Acesta nu își dorește să își micșoreze salariul, iar Dinamo vrea să găsească o soluție pentru a rezilia, deoarece clubul nu îi poate plăti actualul contract.
Paul Anton va pleca de la Dinamo: ”Căutăm soluții”
„Plățile sunt la zi, am făcut două plăti în avans, erau multe lucruri în neregulă, erau jucători care au avut salarii mici, nu au fost plătiți și aveau probleme, am ajuns la concluzia că îi putem ajuta. Am plătit contribuțiile la bugetul de stat, facem efortul pentru a face toate plățile.
Anton este singurul jucător neplătit la zi, a primit și el o suma de bani, o suma importantă, dar nu la valoarea salariului său, în cazul lui Anton discutăm intens în aceste zile și probabil că va pleca.
Vor exista plafoane salariale, care vor fi impuse prin planul de reorganizare, dar depinde și de negocierile pe care le vom avea cu fiecare jucător în parte, trebuie să ne ajutăm reciproc. Administratorul judiciar ajută clubul, clubul ajută jucătorii, jucătorii ajută și ei.
Referitor la Anton, este un tip inteligent, eu mi-am propus și am negociat cu el, am sperat că va rămâne la Dinamo, dar este evident că pretențiile sale sunt mult mai mari decât ce poate clubul Dinamo astăzi, nu ne permitem să plătim niște salarii extrem de mari, sens în care căutăm soluții ca el să poată pleca”, a spus Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al ”câinilor”, pentru Radio Dinamo1948.
Paul Anton are restanțe de 4 luni la Dinamo, însă are unul dintre cele mai mari salarii din Liga 1, 19.000 de euro pe lună. Anton a jucat în prima etapă pentru Dinamo în meciul cu Voluntari (3-2 pentru Dinamo), apoi a fost rezervă cu rezervă cu FCU Craiova (0-1), iar de câteva zile s-a accidentat.
Dinamo va juca sâmbătă, de la ora 18:00, în compania celor de la FC Argeș. Meciul poate fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și pe digisport.ro pentru abonații RCS-RDS.
Etichete: dinamo , paul anton , razvan zavaleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții