Video Exclusiv Patru faze de penalty la Viitorul - FCSB, sub lupa specialistului. Ion Crăciunescu a dat verdictul
articol scris de Digi Sport19.01.2021, 22:40
SuperLiga: Rapid - Petrolul, vineri, 20:45, DGS 1
Handbal EURO: România - Cehia, vineri, 20:00, DGS 1
Viitorul - FCSB s-a terminat 2-2, însă meciul a ridicat unele probleme de arbiraj.
Cu toate acestea, Ion Crăciunescu i-a dat dreptate centralului Istvan Kovacs în toate fazele dificile, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum.
VIDEO cu explicațiile lui Ion Crăciunescu:
Viitorul - FCSB 2-2. Patru faze de penalty, analizate de Ion Crăciunescu
Mai întâi, în minutul 8, Dussaut respinge o minge din fața lui Coman, iar roș-albaștrii au cerut henț.
"Nu se vede bine brațul, dar nu e un braț depărtat. Din centrare, mie mi se pare că brațul este într-o poziție normală. Eu nu dădeam penalty la așa ceva. Mie mi se pare că brațul rămâne lângă corp, nu mi se pare că se duce brațul după minge", a precizat fostul mare arbitru Ion Crăciunescu.
În minutul 16, Viitorul a primit penalty la un duel dintre Miron și Mățan.
"E indiscutabil aici, pentru că întinde brațul și îl lovește pe Mățan, deci e lovitură de la 11 metri", a spus Crăciunescu.
În repriza a doua au existat din nou două faze grele. În minutul 55, FCSB a primit penalty la un duel dintre Octavian Popescu și Mladen.
"E penalty. Degeaba jucătorul Viitorului susține că nu a faultat, dar el nu a atins mingea. Mingea îl atinge pe el în piciorul drept, dar el nu reușește să joace mingea și îl lovește pe adversar cu piciorul stâng. Deci e 11 metri", a explicat Crăciunescu.
Pe final de meci, puștiul Alexi Pitu a căzut în duel cu Crețu, dar arbitrul Istvan Kovacs nu a acordat penalty.
"Mingea e în joc, e un contact dar putem sa facem 7.000 de teze. Dar Crețu se mișcă din inerție sau face intenționat și îl loveste pe adversarul Pitu? Eu, sincer, nu dădeam penalty.
Acum l-am aprobat pe Kovacs, ceea ce mă surprinde, după ce a făcut o gafă impardonabilă, dacă vă aduceți aminte de ea, cu portarul acela, de felul cum este atacat, iar el nu a luat măsuri disciplinare. Dar pentru mine e o surpriză", a concluzionat Ion Crăciunescu.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: ion craciunescu , istvan kovacs , viiorul fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții