Pariul lui Gică Hagi în 2019! ”Regele” a luat un tânăr fotbalist, dat afară de Dinamo
09.01.2019, 20:49Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
FC Viitorul a sunat adunarea miercuri seara, 9 ianuarie, la Hotel Iaki, din Mamaia, dar Gică Hagi n-a stat în acest timp cu mâinile în sân. Managerul tehnic al fostei campioane a Ligii 1 l-a readus la echipă pe Eric de Oliveira, dar a fost de acord și cu legitimarea unui tânăr fotbalist în care are mare încredere. Este vorba despre Andrei Cosmin Tîrcoveanu (21 de ani), care a fost dat afară iarna aceasta de Mircea Rednic (56 de ani), de la Dinamo.
Tîrcoveanu, produs al clubului din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”, era considerat un fotbalist de viitor, mai ales în perioada în care Adrian Mutu era manager general iar Cosmin Contra era antrenor principal. Mai mult, se spunea despre tânărul fotbalist că va fi înlocuitorul lui Antun palic, fostul căpitan al ”câinilor”, numai că acum, iată, Tîrcoveanu a fost dat la o parte.
Gică Hagi, recunoscut pentru faptul că se pricepe la tineri, l-a adus însă la Viitorul, prin intermediul lui George Filip. ”Regele” este convins că mijlocașul va demonstra la gruparea din Ovidiu că are valoare.
”Tîrco este de mic copil la echipa asta, plus că în preajma echipei mari este de 4-5 ani, dar nu s-a văzut niciun fel de progres la el. Sita cerne! El, dar și ceilalți care n-au reușit să se impună lasă locul altora”, a spus Ionel Dănciulescu, prezent în studioul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.
Dinamo, doar 15 fotbaliști în cantonament! "Revoluția" lui Rednic! 12 jucători au plecat, alți 7 vor fi lăsați acasă
După ultimele mișcări de trupe de la Dinamo, Mircea Rednic mai are la dispoziție un lot de doar 15 jucători, înaintea vizitei medicale de mâine dimineață. Acestora li s-ar putea adăuga alți doi fotbaliști - portarul McDermott și fundașul Mustoe - dacă vor trece cu bine testele de la INMS.
Nu mai puțin de 7 jucători va lăsa Mircea Rednic acasă, conform ultimelor informații Digi Sport. Alți 12au părăsit gruparea din Ștefan cel Mare, de la sosirea "Puriului" până acum. Un total de 19 fotbaliști la care Mircea Rednic a renunțat până acum.
Etichete: gica hagi , eric de oliveira , transferuri viitorul , andrei tircoveanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții