”Parcă suntem nebuni”. Răzvan Lucescu, concluzie dură pentru fotbalul românesc: ”Se îndreaptă spre anonimat”
articol scris de Digi Sport14.06.2021, 19:33
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Răzvan Lucescu a plecat din fotbalul românesc în 2014, când a semnat cu Skoda Xanthi după experiența de la Petrolul, însă a rămas conectat la ceea ce se întâmplă în Liga 1, dar și la prima reprezentativă.
Antrenorul care a revenit la PAOK Salonic în această vară a realizat, în cadrul unui interviu acordat Digi Sport, o radiografie a fotbalului românesc, cu o concluzie dură: mentalitatea și modul în care este condus fotbalul duce România către anonimat.
Răzvan Lucescu, radiografie cu o concluzie dură pentru fotbalul românesc
”Lumea trebuie să înțeleagă, asta este realitate. Avem așteptări uriașe, dar nu reprezentăm mare lucru. Situația României nu e bună, ne lipsește o mentalitate de luptă, ne lipsește respectul, nu avem personalități.
Avem un campionat care se îndreaptă către anonimat, stadioanele, multe dintre ele, sunt mici, parcă te uiți la Divizia C. Cluburile de tradiție dispar. Parcă suntem nebuni! Sunt tot felul de interese la mijloc. Echipele de club schimbă antrenorii la două-trei luni.
Păi nu vrei să vezi ce filosofie are antrenorul ăla? Nimic nu se construiește peste noapte. Oricum, nu ai jucători de o mare valoare. Așa, dacă tot schimbi, ce rezolvi?”, a declarat Răzvan Lucescu.
Antrenorul care a stat pe banca primei reprezentative a României între 2009 și 2011 a vorbit și despre absența ”tricolorilor” de la Campionatul European care se dispută și la București.
"Am avut un sentiment de ciudă că suntem printre singurele țări care găzduiesc acest turneu final, fără a fi prezente. Avem pretenția de la echipa națională să fie supertop, dar pe ce bază?
Talente vom avea întotdeauna, dar nu avem acele personalități care să te asigure că te duci să câștigi oriunde", a recunoscut Răzvan Lucescu.
Etichete: razvan lucescu , nationala romaniei , fotbalul romanesc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții