Exclusiv Pablo Cortacero, desființat de o legendă a lui Dinamo: ”A fost și 'Cortazero' aici. E caz de studiu copilul ăsta”
articol scris de Digi Sport19.01.2021, 17:53
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gheorghe Mihali (55 de ani) i-a ”taxat” din nou pe conducătorii spanioli ai lui Dinamo, după ce jucătorii și cei din staff-ul tehnic au rămas, în continuare, neplătiți.
Fostul fundaș a dezvăluit ce a făcut Pablo Cortacero la ultima sa vizită în România. Mihali, care lucrează în cadrul clubului, susține că omul de afaceri s-a dus la contabilitate și a dat ordin ca toți spaniolii să fie plătiți.
Gheorghe Mihali: ”Spaniolii nu sunt. Probabil fac pe undeva plajă”
„N-am motive sa ma bucur, situația este aceeași, condițile au rămas aceleași, spaniolii nu sunt. Probabil fac pe undeva plajă. A fost și 'Cortazero' (n.r. - Pablo Cortacero) ăsta aici, a fost în decembrie.
Nu a sunat pe absolut nimeni să vorbească, să le spună ceva. Am înțeles că imediat după ce a avut ședința aia AGA s-a dus la club, la contabilitate și a spus 'Faceți actele și plătiți-mi spaniolii'. Contabila nu a fost de acord, până la urmă am înțeles că s-ar fi supărat.
El declară că vrea să mai stea trei ani, să facă performanță. Cum a spus Jerry Gane. Ce visează noaptea spune ziua. Copilul ăsta e caz de studiu cu ce a putut să facă aici în cinci luni de zile”, a spus Mihali, la Liga DigiSport.
Pablo Cortacero: ”Vreau să rămân aici minimum 3 ani”
Chiar dacă tot mai multe voci îi cer lui Pablo Cortacero să cedeze acțiunile de la Dinamo și să plece odată, spaniolul a dat o declarație care nu le va pica bine fanilor.
Acționarul susține, nici mai mult, nici mai puțin, că nici nu se gândește să plece, chiar dacă nu a adus niciun ban în club din vară până acum.
"Nu vreau să vând acțiunile pe care le am la Dinamo! În principiu, vreau să rămân aici minimum 3 ani, pentru a duce la capăt proiectul. Vom vedea ce va fi, dar acum așa gândesc. Vreau să îndeplinim ce am spus la prezentare, când am preluat clubul.
Vreau să facem lucrurile pe care în aceste patru luni, din cauza unor circumstanțe nefericite, nu am putut să le facem. Vrem să facem un club puternic, să mărim zona sportivă, în special pentru copii și juniori.
Vreau ca Dinamo să rămână un club mare și să nu avem datorii, ba dimpotrivă să fie bani în conturi pentru a desfășura activitatea liniștiți”, a spus Pablo Cortacero, potrivit Prosport.
Etichete: dinamo , gheorghe mihali , pablo cortacero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții