Pablo Cortacero a dispărut din peisaj, dar DDB ține Dinamo în viață. Jerry Gane: ”Nicio veste de la spanioli!”
articol scris de Digi Sport27.01.2021, 22:24
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Dinamo a reușit să acumuleze trei puncte foarte importante, după ce a trecut cu 2-1 de Gaz Metan Mediaș, la capătul unei partide în care a fost condusă, dar a avut forța să revină pe tabelă.
După meci, Jerry Gane s-a arătat mulțumit de prestația fotbaliștilor săi și a vorbit despre situația la zi în cadrul clubului. Astfel, DDB a achitat deja câteva salarii restante și se lucrează chiar la unele transferuri.
În schimb, tehnicianul lui Dinamo nu mai știe nimic despre Pablo Cortacero, al cărui nume nici nu mai vrea să-l pronunțe.
Jerry Gane: ”Nu mai știu nimic de Cortacero!”
”Aveam nevoie de aceste trei puncte. Știam că va fi un meci greu, mai ales că terenul a fost dificil. Nu ne avantajează acest tip de teren, e bun pentru echipele care se apără. E un teren de luptă. Am început slab, am luat gol în primele minute, dar am revenit, am avut forță. În a doua repriză ne-am închis, am stat bine în teren. Am avut o reacție foarte bună după ce-am primit gol. Mi-a plăcut cum am stat în teren, repet, după pauză. Am mai avut și câteva ocazii de a marca.
Nu mai avem jucători accidentați, stăm bine din punctul ăsta de vedere. Nu e ușor să transferăm fotbaliști, încercăm să fim atenți pe cine aducem. Îi vrem doar dacă au un plus, dacă sunt peste ce avem noi acum. Dar e greu să accepte cineva să vină, ținând cont de situația în care suntem. Da, cei din DDB mi-au zis că au livrat bani astăzi, către cei cu care au semnat acorduri. Încep să se liniștească lucrurile. Sper ca săptămâna aceasta să se rezolve și cu ceilalți. Cei din DDB au făcut ce-au promis.
De la spanioli? Nicio veste. Dacă nu era DDB, azi nu mai aveam jucători azi. Ar fi fost o situație delicată. Nu mai știu nimic de Pablo Cortacero, doar am citit declarațiile lui că aduce bani. E 'invisible man'. Trebuie să vorbim mai mult despre cei care fac, cei care se implică. E greu de găsit o soluție, nu știu ce o să se întâmple. Urmează o săptămână grea, după meciul cu UTA vom întâlni de două ori FCSB, apoi Universitatea Craiova. Ne încurcă aceste terenuri, care te încarcă, te obosesc, iar refacerea e grea. Altfel ar fi o plăcere să joci din trei în trei zile”, a declarat Gane, la interviul de după disputa cu ardelenii.
Rezumat Dinamo vs. Gaz Metan Mediaș 2-1:
Etichete: ionel gane , dinamo gaz metan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții