OUT până la finalul sezonului! Dan Petrescu a pierdut un fotbalist de bază: "Este în operaţie"
articol scris de Digi Sport18.04.2023, 13:47
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu 6 etape rămase de disputat până la finalul play-off-ului, Dan Petrescu (56 de ani) a primit o veste proastă, care-i va da planurile peste cap în perioada următoare.
Ciprian Deac, out în acest sezon de la CFR
Marcator în ultimul meci al CFR-ului, Ciprian Deac s-a accidentat serios la umăr și a ieșit de pe teren în minutul 81 al partidei. Deși Dan Petrescu spera să nu fie nimic grav, Cristi Balaj a anunțat, în cursul zilei de marți, că decarul ardelenilor nu va mai evolua în stagiunea curentă, asta deoarece a suferit o operație.
“Ciprian Deac este în operaţie în acest moment. L-am pierdut până la finalul sezonului. Are o accidentare la nivelul umărului. Sunt anumite leziuni, rupturi, umărul dislocat.
Este o operaţie mai complexă. Deac este pe mâini bune. Din păcate nu va mai juca în acest play-off. Este o pierdere foarte importantă. Ghinion, complex de îngrijorări.
Pentru unele nu găsim explicaţii, altele nu le primim. Şi tot aşa. Deac, la ora actuală, este foarte greu, dacă nu imposibil de înlocuit”, a spus Cristi Balaj, potrivit Fanatik.
Ce spunea Dan Petrescu despre Ciprian Deac, după meciul cu Sepsi
Deac s-a dus la spital, se pare că e grav. Bîrligea are ruptură iar. Banca e subțire, asta e realitatea, de ce să mă ascund, va fi foarte greu. Mă rog la Dumnezeu ca Bîrligea și Deac să nu aibă nimic grav.
La Deac nu arată bine. Janga a jucat excelent, nu am ce să le zic. Play-off-ul ăsta e făcut să suferim incredibil și nemeritat. Nu am riscat nimic, doar golul luat, pe care l-am luat mult prea ușor.
Când eram fotbalist, nu luam atâtea cartonașe galbene. Îmi doresc ca Deac să se facă bine, atât”, a spus Dan Petrescu la finalul meciului.
Etichete: cfr , ciprian deac , superliga , accidentare deac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții