Exclusiv OUT de la Petrolul, s-a întors la Universitatea Craiova, iar după o zi semnează cu altă echipă din SuperLigă
articol scris de Digi Sport23.07.2024, 21:15
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Alexandru Ișfan (24 de ani) s-a despărțit de Petrolul, formație la care Universitatea Craiova l-a împrumutat la începutul acestui an.
Alexandru Ișfan, la Gloria Buzău
Anunțul oficial a fost făcut marți, 23 iulie. Problemele financiare de la gruparea ploieșteană l-au făcut pe Ișfan să-și caute altă echipă.
- 300 de mii de euro este cota de piață a lui Alexandru Ișfan, potrivit Transfermarkt.
”Mulțumim, Alexandru Ișfan!
FC Petrolul Ploiești și jucătorul Alexandru Ișfan (24 ani) au ajuns la un acord privind încetarea relațiilor contractuale.
Atacantul a venit sub formă de împrumut de la Universitatea Craiova în ianuarie 2024, bifând 18 apariții în tricoul “galben-albastru”.
Mulțumim și mult succes în continuare!”, a transmis Petrolul pe rețelele sociale.
Teoretic, fotbalistul crescut la Mioveni s-a întors la Universitatea Craiova, însă, din informațiile Digi Sport, în cursul zilei de miercuri va semna cu altă formație din SuperLigă.
Clubul din Bănie îl va împrumuta la Gloria Buzău până la finalul sezonului.
- De-a lungul carierei, Ișfan a jucat la CS Mioveni, Unirea Bascov, FC Argeș, Universitatea Craiova și Petrolul.
Mihai Rotaru, despre Alexandru Ișfan: ”E într-un blocaj. Va fi un jucător extraordinar”
”În acest moment, Ișfan are de muncă, el e într-un blocaj. L-am întrebat pe Ivaylo dacă să îl dau împrumut, mi-a zis că nu, că el contează pe Ișfan, pentru are calități de jucător de top, fizic, viteză, tehnică în regim de viteză, joc bun cu capul, capacitate bună de efort, dar în acest moment, Ișfan nu are randamentul necesar pentru a se impune.
În momentul în care se va debloca va fi un jucător extraordinar nu doar pentru Universitatea Craiova, ci și pentru România. Gândiți-vă cum am arăta dacă și-ar reveni trei din patru-cinci jucători care traversează un moment slab. Eu sper să își revină toți jucătorii”, a spus Mihai Rotaru la finalul anului trecut, la emisiunea Digi Sport Special.
Etichete: alexandru isfan , isfan gloria buzau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții