Exclusiv ”Ordinul” lui Gigi Becali pentru Toni Petrea, după FCSB - U Cluj 1-1
articol scris de Digi Sport18.07.2022, 10:28
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
FCSB a început cu o remiză noul sezon, 1-1 cu U Cluj, meci la finalul căruia Gigi Becali a avut un discurs dur, în direct la Digi Sport.
După ce i-a criticat pe aproape toți jucătorii, Gigi Becali a trecut și la Toni Petrea, căruia i-a reproșat că jocul impus echipei nu se bazează mai mult pe posesie.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - U Cluj:
”Ordinul” lui Gigi Becali pentru Toni Petrea
”Eu am înnebunit. Eu vreau posesie, băi, Toni Petrea, vreau posesie. Pasează! Pas, pas, pas, până îi oboseşti! De ce nu au pasat?”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special.
Gigi Becali consideră că un joc mai combinativ ar fi mai eficient și i-a dat drept exemplu pe Octavian Popescu și pe Andrei Cordea, cei care au încercat să scoată adversari din joc prin driblinguri, însă nu a făcut altceva decât să piardă mingea.
”Tavi, când ajunge la minge, el e vedetă. Și eu sunt vinovat. Pentru ce driblezi să pierzi mingea? Cordea, când vine mingea la el, vrea să dea ca Maradona. Pasează, mă!”, a declarat Gigi Becali.
Gigi Becali: ”Dacă jucăm așa, o să fim ciuca bătăilor”
Pentru FCSB urmează o săptămână complicată, cu meciuri joi, la Tbilisi, cu Saburtalo, și în Giulești, cu Rapid, iar Gigi Becali crede că un joc precum cel din partida cu U Cluj ar aduce două înfrângeri.
”Dacă jucăm aşa, o să fim ciuca bătăilor. Nici titlu, nici Conference”, a transmis Gigi Becali.
VIDEO cu intervenția lui Gigi Becali de la Digi Sport Special:
Etichete: gigi becali , fcsb u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții