Exclusiv Omul care și-a spălat toate păcatele în fața lui Gigi Becali. "Îmi cer iertare pentru tot ce a fost în trecut"
articol scris de Digi Sport20.04.2022, 09:15
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB s-a impus în ultima etapă de play-off, 1-0, pe terenul celor de la CFR Cluj, și a dinamitat lupta la titlu în Liga 1.
Bucureștenii s-au apropiat la două puncte de ardeleni, iar ultimele 5 etape ale sezonului se anunță mai interesante ca niciodată.
Gigi Becali se înclină în fața lui Istvan Kovacs
Patronul celor de la FCSB a ținut să-și ceară scuze arbitrului Istvan Kovacs, care a oficiat în victoria formației sale de pe terenul celor de la CFR Cluj.
Gigi Becali a recunoscut că s-a temut de o prestație nefastă a "centralului", dar în cele din urmă totul a fost la nivel de Champions League.
"Am zis de Kovacs și vedeți că a arbitrat foarte bine. El în fața mea și-a spălat toate păcatele și îmi cer iertare pentru tot ce s-a întâmplat în trecut. Am uitat tot, a venit Dumnezeu și a șters tot. Îmi era așa teamă de el, dar prestația pe care a avut-o a fost extraordinară.
A arbitrat ca un central mare de Champions League. Dacă voia să facă ceva, o făcea acum, nu în ultima etapă. Presiunea pusă pe Kovacs l-a făcut să arbitreze corect", a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special.
Ion Crăciunescu, ”galben” pentru Istvan Kovacs, în urma prestației centralului din meciul CFR Cluj - FCSB
Ion Crăciunescu, specialistul Digi Sport pe teme de arbitraj, a analizat prestația lui Istvan Kovacs și a ajuns la concluzia că centralul din Carei nu a influențat rezultatul, însă a greșit în câteva rânduri. Mai exact, nu a acordat patru cartonașe galbene, trei care trebuiau arătate jucătorilor de la FCSB și unul celor de la CFR Cluj, dar a și fluierat lovitură liberă pentru bucureșteni la un presupus henț al lui Omrani, care nu a existat.
În schimb, la cea mai importantă fază, Kovacs a luat decizia corectă în opinia lui Ion Crăciunescu și i-a arătat pe merit cartonașul roșu direct lui Susic.
Fazele analizate:
Fault Olaru, minutul 18 - Mulți au susținut că Omrani a fost călcat. Este de galben indiscutabil, dar piciorul a fost pus în fața lui Omrani, nu-l calcă, dar îl atinge. Decizia lui Kovacs: fără cartonaș.
Fault Boateng, minutul 27 - ”Vine cu vârful piciorului și-l lovește. Decizie corectă: lovitură liberă directă și avertisment”. Decizia lui Kovacs: fără cartonaș.
Fault Cordea, minutul 30 - ”Cordea îi trage o palmă și n-are niciun fel de treabă cu jocul, îi dăm cartonaș galben”. Decizia lui Kovacs: fără cartonaș.
Henț Omrani, minutul 37 - ”Mingea îi vine în piept lui Omrani. Chiar dacă îi dădea în mână, nu se fluieră henț, așa spune regulamentul”. Decizia lui Kovacs: henț.
Roșu Susic, minutul 43 - ”E o talpă, după părerea mea este roșu. Uite de ce s-au iritat oamenii, până în minutul 43, nu a dat două cartonașe galbene și a fluierat acel henț”. Decizia lui Kovacs: cartonaș roșu.
Fault Gheorghe, minutul 82 - ”Îl prinde de tricou, îl ține, îl încalecă. Nu este comportament nesportiv? Lași avantaj și când se oprește jocul, dai galben. E interesantă rău faza”. Decizia lui Kovacs: fără cartonaș.
”Mi-a plăcut foarte mult decizia lui (n.r.- de a-i da roșu lui Susic) pentru că niciodată nu o să tolerez agresorii. Îi dăm un galben. A avut un meci greu și nu a influențat rezultatul”, a concluzionat Ion Crăciunescu, la Fotbal Club.
VIDEO Ion Crăciunescu a analizat arbitrajul lui Istvan Kovacs din CFR Cluj - FCSB
Etichete: cfr cluj , istvan kovacs , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții