Oltenii sunt fruncea! Universitatea Craiova e primul club din Liga 1 care își face echipă de fete
21.01.2020, 20:06SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Universitatea Craiova e primul club din Liga 1 care își face echipă de fotbal feminin. Oltenii iau în serios decizia FRF, care vrea ca din sezonul 2021/2022, fiecare grupare din prima divizie să aibă și echipă de fotbal feminin.
Conducătorii din ”Bănie” anunță că începând cu sezonul viitor, fanii Craiovei le vor putea încuraja pe ”leoaice”. ”Sub îndrumarea antrenoarei Adriana Rogojină, invităm toate persoanele doritoare în cadrul selecției pentru echipa de fotbal feminin U15 a Universității Craiova.
Când? Duminică, 26 ianuarie 2020, ora 15:30. Unde? La stadionul Aripile (baza sportivă de la Aeroport). Cum trebuie să mă prezint? Obligatoriu în trening complet și cu ghete de fotbal”, sună anunțul oltenilor, de pe pagina lor de Facebook.
Cine nu își face echipă de fete nu primește licența pentru Liga 1
Federația le impune cluburilor din Liga 1 să investească în echipele de fete. Dacă nu o vor face, nu vor primi licențele.
"Dacă nu îţi vei crea echipă de fotbal feminin în anul 1 (n.r.2021-2022), nu vei primi licenţa. În anul 2 trebuie să ai două echipe şi în anul 3, trei echipe. Altfel nu vei primi licenţa de Liga 1. Italia, acum trei ani, a implementat decizii asemănătoare cu cele luate de noi azi.
În Italia, Juventus, care are șapte titluri consecutive la masculin, la nivel de fotbal feminin, când fetele jucau, avea un spectator în tribună. În momentul de faţă, au ajuns la peste 40.000 când joacă fetele", anunța Burleanu, cu câteva luni în urmă.
Etichete: fotbal feminin , echipa fotbal feminin , universitatea craiova fete
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții