Oficialii Farului au reacționat după ce Gigi Becali a spus că îl vrea pe Jefte Betancor
articol scris de Digi Sport24.05.2022, 14:55
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Jefte Betancor (28 de ani) a fost al doilea cel mai bun marcator din Liga 1, după Florin Tănase, iar evoluțiile fotbalistului spaniol pare că l-au impresionat pe Gigi Becali.
Patronul FCSB-ului a anunțat că Jefte este singurul care s-ar potrivi în momentul de față stilului de joc de la FCSB, însă crede că Gică Hagi va cere o sumă destul de mare în schimbul golgheterului său.
Oficialii Farului au reacționat după ce Gigi Becali a spus că îl vrea pe Jefte Betancor: "Știm potențialul dânsului"
La puțină vreme după ce patronul FCSB-ului a spus că Jefte este un fotbalist pe placul său, Ciprian Marica a oferit prima reacție a clubului de la malul mării. Oficialul constănțenilor a dezvăluit că Gigi Becali își poate permite suma cerută de Farul în schimbul jucătorului și a spus că așteaptă o propunere din partea "roș-albaștrilor".
"Mă îndoiesc că pentru Gigi Becali e o sumă amețitoare. Știm potențialul dânsului și clar că nu facem prețul în funcție de cine îl cere. Betancor este un jucător care a demonstrat la Farul și nu numai. Mie mi-a plăcut de el și la Voluntari, era în spatele curții domnului Becali și nu l-a văzut.
Un jucător foarte important pentru noi, este cam cel mai căutat jucător pe care îl are Farul. Suntem un club destul de mic, încă nu avem forța necesară pentru a ține un jucător, așa că, dacă oferta domnului Becali va fi interesată, o vom lua în calcul", a spus Ciprian Marica, potrivit Pro Arena.
- 1.6 milioane de euro este cota lui Jefte, potrivit Transfermarkt.com
- 36 de meciuri, 16 goluri și două goluri reprezintă cifrele atacantului în acest sezon pentru Farul
Mihai Stoica, după ce Gigi Becali s-a declarat interesat de Jefte Betancor: ”Golgheterul campionatului este Florin Tănase”
Deși Gigi Becali îl vede pe Jefte Betancor drept atacantul care ar putea face diferența la FCSB, Mihai Stoica a ținut să scoată în evidență faptul că Florin Tănase și-a adjudecat titlul de golgheter și în acest sezon de Liga 1, iar spaniolul nu i-a fost propus de nimeni până acum.
”Nu s-a pus niciodată problema ca Jefte să-mi fie propus la Steaua (n.r. FCSB). Prin urmare, n-aveam cum să refuz venirea lui, liber sau ocupat.
După ce se instalase confortabil în fotoliul de golgheter, am gândit cu voce tare într-o emisiune că poate ar fi trebuit să mă gândesc și la el. Mi-am semi-reproșat cum ar veni. Btw, golgheterul campionatului este Tanase Florin. Detașat. Al doilea an consecutiv”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.
Etichete: gigi becali , ciprian marica , jefte , farul transfer , jefte fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții