OFICIAL Unde se va disputa meciul FCSB - Dunărea Călărași. Anunțul făcut de LPF
10.09.2018, 22:37SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ceea ce Mihai Stoica anunța la Digi Sport, a fost făcut oficial de LPF. Meciul dintre FCSB și Dunărea Călărași, din etapa a 9-a din Liga 1, se va disputa pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari.
”În urma ultimelor jocuri disputate și a situației precare a gazonului de pe Arena Nationala, FRF s-a adresat FCSB în vederea modificării locului de disputare a jocurilor din intervalul de timp rămas până la disputarea meciului România - Serbia, programat în data de 14.10.2018 pe acest stadion.
În acest sens, clubul FCSB a făcut solicitarea de modificare a stadionului de disputare și pentru partida din etapa a 11-a, FCSB - Concordia Chiajna. LPF a primit acordul clubului oaspete și pentru această eventualitate”, scrie pe lpf.ro.
"Am fost rugaţi de FRF să nu jucăm pe Arena Naţională meciurile de dinaintea partidei României cu Serbia, din octombrie. Primul meci, cu Dunărea Călăraşi, o să îl jucăm la Voluntari. Până la meciul cu Chiajna va arăta foarte bine gazonul", a declarat Stoica, la "Fotbal Club".
Mihai Stoica aşteaptă cu nerăbdare ca FCSB-ul să revină pe Arena Naţională, ceea ce se va întâmpla abia în perioada 26-29 octombrie, contra lui FC Voluntari, după meciul României cu Serbia.
"Acolo e casa noastră, e casă frumoasă, spaţioasă, poate prea spaţioasă pentru anumite meciuri. Nu din cauză că am jucat la Voluntari am făcut însă 2-2 cu Botoşaniul, să fim serioşi", a mai spus oficialul liderului din Liga 1.
Etichete: fcsb , fcsb voluntari , fcsb arena nationala , fcsb - dunarea calarasi , fcsb stadionul anghel iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții