OFICIAL | Ovidiu Perianu, de la FCSB la ”U” Cluj
articol scris de Digi Sport13.06.2023, 16:14
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mijlocașul Ovidiu Perianu (21 de ani) a făcut trecerea de la FCSB la ”U” Cluj în această perioadă de mercato.
La ”U” Cluj, Ovidiu Perianu va colabora din nou cu Toni Petrea (48 de ani), fostul antrenor al FCSB-ului, care a retrogradat în Liga 2 cu Chindia Târgoviște la finalul sezonului 2022/2023.
Ovidiu Perianu a semnat cu ”U” Cluj”
Ovidiu Perianu a fost adus de ”U” Cluj de la FCSB sub formă de împrumut pentru următorul sezon, după cum a anunțat clubul ardelean prin intermediul rețelelor sociale.
”FC Universitatea Cluj l-a transferat pe mijlocașul defensiv Ovidiu Perianu (21 de ani), care vine sub formă de împrumut de la FCSB și va reprezenta o nouă opțiune pentru postul de jucător Under 21”, a transmis ”U” Cluj, pe Facebook.
Toni Petrea a lucrat cu Perianu și la Chindia, în partea a doua a stagiunii precedent încheiate, fiind împrumutat de bucureșteni la gruparea din Dâmbovița.
”U” Cluj a ajuns la 4 mutări reușite în această vară, după Daniel Popa, Doru Popadiuc (Chindia) și Bogdan Mitrea (Universitatea Craiova).
Cifrele lui Ovidiu Perianu
- 300.000 de euro este cota de piață a lui Ovidiu Perianu, potrivit Transfermarkt
- 22 de meciuri a jucat Ovidiu Perianu în sezonul precedent, pentru FC Botoșani și Chindia
Etichete: ovidiu perianu , ovidu perianu fcsb , ovidiu perianu u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții