OFICIAL | Mircea Rednic și-a adus la UTA un fundaș portughez trecut pe la academia lui Sporting
articol scris de Digi Sport26.07.2023, 20:26
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
UTA Arad continuă să se miște pe piața transferurilor, iar Mircea Rednic (61 de ani) a adus un fundaș dreapta portughez.
Diogo Rodrigues a semnat cu UTA
UTA a anunțat pe rețelele sociale aducerea fundașului dreapta portughez Diogo Rodrigues, care a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2024/2025.
”UTA l-a transferat definitiv astăzi pe fundașul portughez Diogo Miguel Costa Rodrigues de la Portimonense.
Născut pe 23 august 1999, Rodrigues măsoară 185cm, poate evolua atât ca fundaș, cât și ca mijlocaș în partea dreaptă a terenului, iar durata contractului se întinde pe doi ani.
Noul nostru jucător a început fotbalul la Belenenses de unde a făcut pasul către academia celor de la Sporting Club de Portugal. A mai evoluat ulterior pentru Sacavenense, Amora FC, Covilha și Portimonense, UTA fiind prima experiență în afara Portugaliei.
În sezonul precedent, Rodrigues a evoluat în 24 de meciuri pentru Covilha, a marcat un gol și a oferit patru pase decisive.
Multă baftă, Diogo, și cât mai multe realizări în tricoul roș-alb”, a transmis UTA, pe Facebook.
- 350.000 de euro este cota de piață a lui Dogo Rodrigues, potrivit Transfermarkt
Transferurile realizate de UTA în această vară
Până acum, UTA i-a mai transferat pe Godberg Barry Cooper (25 de ani), Denis Dumitrașcu (28 de ani), Cătălin Carp (29 de ani), Andrej Fabry (26 de ani), Marko Roganovic (25 de ani), Marcelo Freitas (29 de ani), Kyvon Leidsman (25 de ani), Ivaylo Markov (26 de ani), Stefanos Stroungis (25 de ani), Albert Stahl, Robert Mustacă și Bruce Nortey (19 ani).
Etichete: mircea rednic , transfer uta , diogo rodrigues , fundas dreapta uta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții