OFICIAL: FCSB - CFR Cluj se joacă pe Arena Națională! Anunțul Gabrielei Firea
13.12.2018, 11:50SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Este oficial: FCSB - CFR Cluj se va disputa pe Arena Națională. Gazonul nu a fost schimbat, dar arată mult mai bine și duelul se poate juca în condiții optime.
După dezastrul de la Dinamo - FCSB, când terenul a arătat deplorabil, Gabriela Firea a anunțat că închide pentru 2-3 luni cel mai mare stadion al țării pentru a se reface gazonul. Acum, problema s-a rezolvat, iar ultimul meci tare din 2018 se joacă pe cel mai tare stadion al țării.
"Nu ne rămâne decât să urmăm ce am stabilit şi să le urăm succes sportivilor, care vor juca pe 22 decembrie pe un gazon refăcut", a spus Gabriela Firea, care a fost în inspecție la Arena Națională
Schimbarea gazonului se va produce, totuşi, în viitorul apropiat, fiind deja contractată o firmă în acest sens. S-a stabilit ca suprafaţa de joc să fie schimbată de aici înainte de două ori pe an, pentru ca echipele care joacă pe Arena Naţională să se bucure de cele mai bune condiţii. În rest, vor fi făcute permanent lucrări de mentenanţă.
FCSB - CFR | Gabriela Firea, în inspecție la Arena Națională
"Am venit la Arena Națională pentru a verifica starea gazonului, un subiect care a generat multe discuții și controverse. După cum știți, pe 12 noiembrie am luat o decizie dureroasă, dar absolut necesară: închiderea stadionului până la remedierea completă a suprafeței de joc, extrem de încercată în ultima perioada de numeroase competiții sportive. Lucrări de întreținere, refacere și mentenanță a gazonului au fost efectuate permanent, fiind necesar un program special de lucrări de supraînsămânțare, fertilizare și alte lucrări speciale de îndreptare și nivelare a suprafeței de joc conform standardelor FIFA și UEFA" a scris Gabriela Firea pe pagina oficială de Facebook.
Becali spera într-o "minune" pentru disputarea meciului FCSB-CFR la Bucureşti
De altfel, patronul FCSB spunea acum câteva zile că problema de pe Arena Națională s-a rezolvat, iar FCSB este gata să revină la București. El s-a arătat impresionat de starea gazonului arenei din capitală.
"Cred că pe National Arena se joacă derby-ul cu CFR. E cel mai bun gazon acum. Să vedem dacă sunt de acord. Nu pot să mai zic, nu știu ce-o să se întâmple. Fina are atâtea pe cap, nu mai vreau să-i fac și eu probleme. Dacă nu era ea, ce făceam eu... Vai, ce făceam! N-am ce să fac, asta e situația. Gabi Firea e fina mea, n-am ce să fac!", a declarat Gigi Becali.
FCSB - CFR, ultimul mare meci din 2018, se joacă sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 20:00, pe Digi Sport 1. Meciul va fi LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro
Etichete: gazon arena nationala , gabriela firea , fcsb cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții