OFICIAL | Dinamo a mai renunțat la un jucător
30.01.2020, 20:02SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Dinamo a anunțat oficial despărțirea de mijlocașul "Brito" (32 de ani).
"Câinii" au făcut joi anunțul oficial: "Dinamo București și mijlocașul portughez Armindo Rodrigues Mendes Furtado (Brito) au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încheierea raporturilor contractuale, a anunțat conducerea executivă a clubului prin intermediul site-ului oficial.
Transferat în vara anului trecut, Brito a jucat doar cinci meciuri pentru Dinamo în acest sezon competițional, patru în Liga 1 și unul în Cupa României. Clubul din Ștefan cel Mare îi transmite lui Brito, prin www.fcdinamo.ro,mult succes în carieră!
10 este numărul echipelor la care a evoluat Brio în carieră: Maritimo, Boavista, Gil Vicente, Torreense, Sertanense, Lagoa, Barreirense (toate din Portugalia), Recreativo Libolo (Angola), Xanthi (Grecia) și Dinamo București.
2 selecții are Brito la prima reprezentativă a Insulelor Capului Verde.
32 de ani a împlinit Brito, fiind născut pe 16 noiembrie 1987, la Moita, în Portugalia", se arată în comunicatul emis de Dinamo.
Dinamo, aproape de play-out
Dinamo a pierdut ultimul meci al anului calendaristic, de la Botoșani, scor 1-0. Alexandru Cîmpanu a înscris unicul gol al partidei, în minutul 90, și a diminuat șansele ”câinilor” pentru un loc de play-off la finalul sezonului regular.
”Câinii” au nevoie de o minune pentru a se clasa în primele șase echipe ale campionatului. Aceștia au 28 de puncte și sunt la cinci puncte de Gaz Metan, ocupanta ultimului loc de play-off, care va încheia anul calendaristic acasă, cu Viitorul.
Liga 1 se va relua în acest weekend, la Digi Sport. Programul sezonului regulat și clasamentul
Liga 1 se va relua în acest weekend, cu etapa a 23-a, după o pauză de ceva mai mult de o lună. Derby-ul dintre CFR și FCSB este cel mai important al rundei. Primul meci va fi cel dintre Craiova și Gaz Metan, care se va disputa vineri, de la ora 20:00, și va fi transmis în direct pe Digi Sport 1.
Program Dinamo în sezonul regulat
- Dinamo - Astra, 1 februarie, ora 20:00, Digi Sport 1
- Voluntari - Dinamo, 9 februarie, ora 17:00, Digi Sport 1
- Dinamo - FCSB, 16 februarie, ora 20:00, Digi Sport 1
- Gaz Metan - Dinamo, Digi Sport 1
Toate meciurile din Liga 1 se pot vedea în aplicația Digi Online, dar și pe digisport.ro, pentru abonații RCS-RDS.
Clasamentul Ligii 1 înainte de reluarea campionatului
Etichete: liga 1 , dinamo , brito
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții