Ofertă de 8.500.000€ pentru Florinel Coman! Cât a cerut Gigi Becali. ”Îl dă și cu 4 acum”
articol scris de Digi Sport20.11.2023, 22:22
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florinel Coman (25 de ani) este cel mai în formă jucător al FCSB-ului, iar Gigi Becali speră să-l vândă în viitorul apropiat în schimbul a 5 milioane de euro, atât cât este clauza de reziliere a contractului fotbalistului.
Totuși, patronul roș-albaștrilor ar fi putut încasa o sumă mult mai mare pentru Coman în urmă cu câțiva ani, când a primit o ofertă de peste 8 milioane de euro din partea unei formații din Portugalia, cel mai probabil Sporting Lisabona.
Giovanni Becali: ”Pentru Florinel au fost oferte de 8,5 milioane de euro. A cerut 15-17”
Giovanni Becali, vărul finațatorului de la FCSB, susține că omul de afaceri din Pipera a cerut dublu și afacerea a picat. Agentul FIFA este de părere că situația în care se află acum Coman este asemănătoare cu cea a lui Florin Tănase, care a plecat până la urmă pentru doar 3 milioane de euro, după ce Gigi Becali a solicitat și 15 milioane.
”Pentru Florinel au fost oferte, de 8 milioane, 8,5 milioane de la o echipă importantă din Portugalia, dar clubul a plusat, s-a cerut o sumă mult mai mare. 10 milioane? Era bine dacă cerea atât, s-a ajuns la 15-17 milioane, Doamne Ferește, la fel cerea și pe Tavi Popescu, niște sume incredibile. Acum dacă vine cineva și dă 2-3 milioane, îl dă Gigi imediat.
Coman are 5 milioane clauză, dar Gigi îl dă, cred, și cu 4 milioane. Așa era și cu Florin Tănase, cerea 10-15 milioane pentru el, până la urmă l-a dat cu 3 milioane. Așa este, Gigi se credea deja în Europa și acum nu mai vine nimeni, poate din Arabia Saudită, dar acolo nu avem intrări multe, știm antrenori, dar la echipe mai modeste”, a transmis Giovanni Becali, conform Fanatik.
- 6 goluri și 7 assist-uri în 18 meciuri în toate competițiile sunt cifrele lui Coman în acest sezon la FCSB.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Florinel Coman, potrivit Transfermarkt.
Reacția soției lui Florinel Coman, după ce România s-a calificat la EURO 2024
Galerie Foto
România a reușit să se califice la EURO 2024, după ce a învins-o pe Israel cu scorul de 2-1.
Deși n-a fost folosit drept titular, Coman a fost introdus pe teren în minutul 65 cu Israel, în locul lui Ianis Hagi, cel care marcase golul de 2-1 cu două minute înainte.
Soția lui Florinel Coman a urmărit partida României, iar la finalul meciului și-a exprimat entuziasmul. Ioana Timofeciuc a postat în secțiunea ”Povești” de pe Instagram o fotografie în care selecționerul Edi Iordănescu îl îmbrățisează pe Florinel Coman, alături de descrierea ”Româniaaaaaa, Româniaaaa, Oleee, Ole, Oleeee!”.
Etichete: giovanni becali , florinel coman , transfer florinel coman , florinel coman sporting
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții