Octavian Popescu, sfătuit să meargă la clubul care a fost aproape să-l transfere pe Ianis Hagi: "I se potrivește!"
articol scris de Digi Sport27.04.2022, 12:57
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Octavian Popescu (19 ani) este pe lista mai multor cluburi europene, inclusiv din cele mai puternice cinci campionate.
Deși este foarte probabil ca FCSB să primească oferte pentru atacant în vară, șansele ca fotbalistul să părăsească Liga 1 sunt reduse, întrucât Gigi Becali (63 de ani) nu este dispus să-l cedeze pentru mai puțin de 50 de milioane de euro.
Octavian Popescu, sfătuit să meargă la clubul care a fost aproape să-l transfere pe Ianis Hagi: "I se potrivește!"
Ioan Andone (62 de ani), un mare admirator al nouarului roș-albaștrilor, a declarat recent că Popescu este suficient de bun pentru a juca la cei trei granzi din La Liga.
Totuși, în cazul unui transfer în Spania, "Fălcosul" l-a sfătuit să o aleagă pe Sevilla, echipă care l-a dorit în trecut și pe Ianis Hagi (23 de ani). De asemenea, Andone i-a recomandat și destinația Benfica, club cunoscut pentru abilitatea de a crește tineri fotbaliști talentați.
"Talent mare, de mult n-a mai fost în fotbalul românesc un jucător de calitatea lui. Ar face o prostie dacă s-ar duce la o echipă puternică, într-un campionat puternic. Poate să nu joace!
Dacă ar fi să fie un transfer, mai repede s-ar adapta la un club ca Benfica. Poate să joace la Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid. Sevilla i se potrivește", a spus Octavian Popescu, conform PRO TV.
Gigi Becali vrea 50 de milioane de euro pentru Octavian Popescu
Omul de afaceri este convins că va da lovitura cu Octavian Popescu pe piața transferurilor.
”Eu cred că are și ceva din Neymar și chiar din Messi, pentru că ai văzut, când dă la poartă, are și noroc și e un jucător de geniu. Chiar o să-l dau cu 50 de milioane.
Pe Man l-am dat cu 11 milioane. Poate cineva să-l vândă cu mai mult? Pe Chiricheș am luat 10 milioane și ei l-au dat cu 7. Pe Tavi n-am să pot să iau valoarea lui reală.
Eu cred că valorează 100-150 de milioane. O să-l dau la jumătate de preț, cu 50 de milioane”, a spus Gigi Becali, pentru Digi Sport.
Etichete: real madrid , barcelona , ioan andone , sevilla , octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții