Octavian Popescu, ridicat în slăvi după meciul FCSB - CFR Cluj. “De la Dumitrache și Balaci n-am văzut așa jucător”
articol scris de Digi Sport24.01.2022, 10:49
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB și CFR Cluj au remizat, scor 3-3, pe Arena Națională, în etapa cu numărul 22 din Liga 1, în direct pe Digi Sport 1. Octavian Popescu a deschis scorul, cu o execuție remarcabilă.
Dumitru Dragomir: "Octavian Popescu e jucător rar"
Octavian Popescu a înscris în minutul 24 pe Arena Națională. Mijlocașul de 19 ani a reușit unul dintre cele mai frumoase goluri ale acestui sezon din Liga 1.
De la aproximativ 20 de metri, lateral stânga, mingea șutată de către Octavian Popescu s-a dus direct în vinclu.
VIDEO Golul lui Octavian Popescu în meciul FCSB - CFR Cluj 3-3
"De la Dumitrache și de la Balaci n-am văzut jucător ca ăsta. Să lovească mingea așa, să aibă moral de meci mare, ăștia sunt jucători rari. Dacă nu dădea Debeljuh ăsta, era omul meciului.
E și puțin gol de portar, dar formidabil a lovit mingea. Formidabil! Toate cele trei goluri au fost de portar, e un tânăr de viitor", a spus Dumitru Dragomir pentru ProSport.
- Octavian Popescu are cinci goluri și două pase decisive în 20 de meciuri pentru FCSB în acest sezon.
- 1,9 milioane de euro este cota de piață a mijlocașului ofensiv, potrivit Transfermarkt.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , dumitru dragomir , octavian popescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții