Octavian Popescu, netransferabil! Când va pleca de la FCSB jucătorul aflat pe lista lui Galatasaray
articol scris de Digi Sport15.11.2021, 13:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Octavian Popescu s-a impus în primul ”11” de la FCSB și, datorită evoluțiilor, dar și a vârstei de 18 ani, care îi oferă o marjă de progres importantă, a intrat în atenția altor echipe.
Presa din Turcia a scris constant în ultima perioadă că Octavian Popescu este urmărit și dorit de Galatasaray, însă Gigi Becali nu este dispus să îl vândă pe mijlocaș în viitorul apropiat.
Gigi Becali nu vrea să îl vândă pe Octavian Popescu
Gigi Becali a explicat că Octavian Popescu încă nu și-a atins potențialul maxim, astfel că vrea să îl mai țină la FCSB pentru ca a sa cotă de piață să crească pentru a putea obține prețul solicitat, de peste 40 de milioane de euro.
”Jucătorii de la mine nu pleacă decât când atunci când sunt la maximum, cum a plecat Man, cum a plecat Stanciu, la cote maxime.
Tavi Popescu are o cotă de 20 de milioane, poate să crească, de scăzut, nu scade. Poate să crească la 40-50 de milioane”, a declarat Gigi Becali.
Octavian Popescu, 12 apariții pentru FCSB în acest sezon
Octavian Popescu a evoluat în 12 partide pentru FCSB în această stagiune și a reușit să marcheze de patru ori.
Mijlocașul a stat departe de gazon timp de o lună, între 18 septembrie și 31 octombrie, din cauza unei accidentări și a depistării cu COVID-19.
Etichete: galatasaray , gigi becali , octavian popescu , preț octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții