Octavian Popescu, Florinel Coman și Darius Olaru, “pachetul premium” de la FCSB! Gigi Becali a dezvăluit suma cerută
articol scris de Digi Sport25.06.2023, 11:17
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (65 de ani) a anunțat suma pentru care este dispus să-i vândă pe trei dintre cei mai importanți jucători ai FCSB-ului.
Omul de afaceri este recunoscut pentru prețurile exorbitante cerute, însă de data aceasta a surprins și a avut o evaluare mai realistă.
Gigi Becali vrea 15 milioane de euro pentru starurile FCSB-ului
Așadar, latifundiarul din Pipera spune că i-ar ceda pe Tavi Popescu, Florinel Coman și Darius Olaru pentru 15 milioane de euro.
"Eu am un Olaru, Florinel Coman şi Tavi Popescu. Ei costă 15 milioane de euro toţi trei. N-am zis pe fiecare mai mult, am zis atât", a spus Gigi Becali, pentru Fanatik.
La mai bine de o lună de când a pierdut titlul cu FCSB, Gigi Becali a dezvăluit că și-a dat seama unde au suferit bucureștenii în ultima stagiune. Afaceristul din Pipera crede odată cu transferurile făcute de vicecampioana României în această vară, problemele de la mijlocul terenului au dispărut, iar clubul său va arăta o altă față din noul sezon.
"Credeam că avem echipă puternică și mi-am dat seama că nu. Am zis 'Mă, ce-mi trebuie?'. Dacă n-ai mijlocași puternici, praf ești la fotbal! M-am întrebat ce trebuie. Iar concluzia mea e că dacă n-ai mijlocași puternici, ești praf la fotbal! Iar pentru asta am vrut să întăresc mijlocul", a spus Becali, în cadrul unui interviu.
- Alexandru Băluță și Damjan Djokovic sunt cei doi mijlocași sosiți până acum la FCSB.
Gigi Becali a stabilit obiectivul FCSB-ului din Conference League
Întrebat despre planurile sale în noul sezon din cupele europene, Gigi Becali a răspuns imediat și a dezvăluit că își dorește să ajungă din nou în grupele Conference League. Patronul FCSB-ului a și explicat ulterior de ce vrea acest lucru, dar și cum poate "cântări" acest obiectiv în ceea ce privește viitorul clubului.
"(n.r. ce își dorește în noul sezon european) Grupele, banul. Voi vreți performanță, suporterii vor performanță. Eu ca să fac performanță, îmi trebuie banul.
Deci, ca atare, banul aduce performanța, iar eu vreau performanța, adică banul. Dacă nu iau banul, nu am de unde performanță. Că toată lumea zice banul... Păi da, mă, banul, că fară bani nu faci", a spus Gigi Becali, la Palat.
În sezonul precedent, FCSB a prins grupele Conference League, însă bucureștenii au încheiat pe ultimul loc în ierarhie, după West Ham și Silkeborg.
Etichete: gigi becali , becali , superliga , fcsb , florinel coman , darius olaru , patron fcsb , tavi popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții