Octavian Popescu, cel mai bun tânăr jucător al sezonului în ancheta Digi Sport: ”Golul cu CFR Cluj e favoritul meu”
articol scris de Digi Sport27.05.2022, 16:59
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Octavian Popescu (19 ani) a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător al sezonului din Liga 1, în urma anchetei din cadrul campaniei ”Balonul Digi Sport”.
După anunțarea câștigătorului premiului, Octavian Popescu a intervenit la emisiunea Liga Digisport și a ținut să le mulțumească staff-ului tehnic și coechipierilor de la FCSB.
Octavian Popescu, cel mai bun tânăr jucător al sezonului în ancheta Digi Sport
”Vreau să vă mulțumesc pentru acest premiu, fără ajutorul echipei și staff-ului nu puteam câștiga acest premiu. Am o vitrină de trofee acasă, sper să-l iau și pe cel de cel mai bun jucător al sezonului.
Cred că da, este unul dintre cele mai importante trofee. Nu am plecat în vacanță, am rămas să mă antreneze până merg la echipa națională”, a declarat Octavian Popescu.
Octavian Popescu a reușit o serie de goluri superbe în ultimul an, dar cel despre care spune că e preferatul său este cel din meciul cu CFR Cluj de pe Arena Națională, încheiat 3-3.
”Golul lui CFR Cluj, de la 3-3, e preferatul meu. Este o sclipire de moment, nu știu cum să explic. Exersez și la antrenamente”, a transmis Octavian Popescu.
La Liga, campionatul în care Octavian Popescu visează să ajungă
În privința viitorului său, Octavian Popescu speră să ajungă în La Liga, campionat despre care spune că i se potrivește cel mai bine.
De asemenea, tânărul fotbalist de la FCSB a anunțat că o va susține pe Real Madrid în finala UEFA Champions League cu Liverpool, programată sâmbătă, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1 și Digi4k.
”Campionatul care mi s-ar potrivi este cel din Spania cred. Cu Real Madrid țin în finală”, a recunoscut Octavian Popescu.
Etichete: octavian popescu , balonul de aur digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții