Foto Octavian Popescu a sărbătorit pe teren alături de persoana acuzată că-l distruge. Ce spunea Becali în urmă cu câteva luni
articol scris de Digi Sport29.04.2024, 10:01
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După victoria cu Farul, scor 2-1, FCSB a devenit campioană matematic, iar jucătorii roș-albaștrilor au pornit fiesta direct pe gazonul Arenei Naționale.
Sâmbătă seară, unul dintre cei mai activi fotbaliști ai FCSB-ului, atât în timpul meciului, cât și după încheierea acestuia, a fost Octavian Popescu (21 de ani). La ultimele jocuri, prestațiile atacantului lateral au fost mai bune decât în restul sezonului, iar decarul bucureștenilor este văzut drept înlocuitorul ideal al lui Florinel Coman (26 de ani).
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui Popescu, potrivit Transfermarkt.
- 3 goluri și 3 assist-uri în 37 de meciuri sunt cifrele lui Octavian Popescu în acest sezon.
Octavian Popescu, alături de iubita sa pe teren, după ce FCSB a câștigat titlul
Galerie Foto
Imediat după finalul duelului cu Farul, noii campioni ai României au petrecut pe teren, alături de familii și suporteri. Popescu a fost surprins împreună cu iubita sa Alina, care în urmă cu câteva luni era acuzată de mai multe persoane din fotbal că-i distruge cariera internaționalului U21.
Inclusiv Gigi Becali a avut câteva declarații critice la adresa partenerei lui Octavian Popescu: “Nu știu, habar nu am, știu că are o prietenă și vrea să se însoare, i-am luat apartament. Dacă e cu 6 ani nu e în regulă, dar e treaba lui viața particulară, nu mă bag eu. Nu știu ce se întâmplă cu el”.
"Dacă talentul nu-l combini cu munca și te fură puțin... (n.r.- Octavian Popescu) E o vârstă la care trebuie să-ți pui rădăcinile. Dacă în loc să te gândești la fotbal, îți iei o fată și stai cu ea... Nu știu, nu vreau să spun... Am fost toți tineri”, a mai declarat Becali.
Octavian Popescu și iubita lui au trecut peste critici și și-au continuat relația, iar fotbalistul are șansa de a reveni la forma care l-a făcut pe finanțatorul FCSB-ului să viseze că-l va vinde cu zeci de milioane de euro. Odată cu plecarea lui Coman, Popescu va fi din nou folosit pe poziția sa preferată, în flancul stâng al ofensivei.
Etichete: octavian popescu , fcsb campioana , iubita octavian popescu , sarbatoare fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții