”Ochiul stăpânului îngrașă animalul”. Gigi Becali se pune în fața televizorului și va da verdictul final
articol scris de Digi Sport09.12.2023, 15:15
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
David Ankeye (21 de ani) este unul dintre fotbaliștii care ar putea ajunge la FCSB în pauza de iarnă.
Gigi Becali (65 de ani), finanțatorul roș-albaștrilor, a dezvăluit azi, vineri, 8 decembrie, că atacantul nigerian, care măsoară 1,91 m, este pe placul său și ar putea face pasul în SuperLiga.
Gigi Becali a spus care este suma pentru care negociază
Fotbalistul evoluează din vara anului 2023 pentru Sheriff Tiraspol, din Republica Moldova, și are o cotă de piață în valoare de 250.000 de euro, potrivit Transfermarkt.com. În actualul sezon, cifrele lui Ankeye sunt unele bune. În cele 24 de meciuri, atacantul a marcat opt goluri și a oferit două pase de gol.
Latifundiarul din Pipera a spus că este încântat de Ankeye, dar că acesta trebuie să-l mai ”convingă” puțin înainte de a accelera finalizarea transferului.
”Da, e vorba și de nigerianul de la Sheriff. Nu l-am luat, negociez. Ei au cerut 1,5 milioane, dar au ajuns la 1,1. Să vedem, nu sunt sigur. Aș vrea să îl iau, dar să vedem. Eu vreau să îi anunț pe toți trei în același timp.
Vreau să-l văd. Joacă cu Roma. I-am pus pe toți să-l vadă, și pe MM și pe toți. Am zis să-l văd eu, pentru că dacă văd eu, ochiul stăpânului îngrașă animalul.
Gigi Becali, când vede el, e altceva. Acum sunt și în post, cu rugăciune, fac rugăciune la Hristos și El să aleagă dacă să îl iau sau nu. Domnul să facă”, a spus Becali, la Fanatik.
Gigi Becali: ”O să aduc doi atacanți și un optar”
Zilele trecute, Gigi Becali a spus că va aduce cel puțin 3 jucători din străinătate în iarnă: doi atacanți și un optar. Însă, ”omul cu banii” de la formația ”roș-albastră” a mai susținut că echipa sa ar mai avea nevoie și de un fundaș central.
”O să aduc trei jucători. Un atacant, nouar, un optar și încă un atacant, acum în iarnă. Încă nu i-am semnat. Și fundaș trebuie, dar de unde să-l iau. Fundaș ne trebuie, clar”, a spus Gigi Becali, la Palat.
De asemenea, Gigi Becali a dezvăluit că, în acest moment, se află în negocieri cu doi jucători din străinătate. Toitodată, patronul bucureștenilor a mărturisit că nu ”a pus ochii” pe niciun fotbalist din SuperLiga, pe care să-l aducă la FCSB în perioada de transferuri din iarnă.
”Sunt doi jucători cu care negociez cu ei. Sunt străini. N-ai ce să iei din România. N-ai ce să iei, că aș fi luat”, a mai spus Becali.
Etichete: gigi becali , transferuri fcsb , david ankeye , becali david ankeye , david ankeye fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții