O nouă schimbare de căpitan la FCSB! Cum arată echipa pentru meciul cu Chindia
articol scris de Digi Sport01.10.2021, 19:35
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Chindia - FCSB, din etapa 11 a Ligii 1, se joacă la Ploiești, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
O nouă schimbare de căpitan la FCSB! Cum arată echipa pentru meciul cu Chindia
Spre deosebire de ultimul meci de campionat, 3-2 cu Academica Clinceni, Edi Iordănescu a făcut două schimbări în echipa de start a celor de la FCSB. Andrei Miron a intrat în locul lui Iulian Cristea și va fi căpitanul vicecampioanei contra Chindiei. La meciul trecut, când fundașul a absentat, banderola a stat pe brațul lui Claudiu Keșeru.
A doua schimbare este reprezentată de trecerea lui Valentin Gheorghe pe banca de rezerve. Pe poziția sa apare acum Andrei Cordea, iar inter dreapta este Ovidiu Popescu, rezervă în meciul cu Clinceni.
Constantin Budescu este din nou rezervă la FCSB, însă antrenorul Edi Iordănescu a anunțat înainte de meci că mijlocașul va fi introdus pe parcursul jocului, cel mai probabil în repriza secundă.
Ianis Stoica (18 ani), fotbalistul cu cinci goluri în nouă meciuri din acest sezon, este titular, fiind folosit în flancul stâng al atacului.
- Echipa lui FCSB pentru meciul cu Chindia: Vlad - Crețu, Vinicius, Miron, Radunovic - Ov. Popescu, Șut, Olaru - Cordea, Keșeru, Stoica
- Rezerve: Straton, Haruț, Budescu, Dumiter, Cristea, V. Gheorghe, Perianu, Oaidă, Musi
Edi Iordănescu a găsit o nouă soluție pentru centrul defensivei
Tehnicianul celor de la FCSB a vorbit despre soluțiile pe care le are atât pentru postul de mijlocaș la închidere, dar și pentru cel de fundaș central.
”Campania de transferuri este închisă pentru noi. Noi avem soluții pentru poziția de număr 6. Am încredere în Popică (n.r - Octavian Popescu), care poate îndelini acest rol, dar să nu uităm de Adi Șut, pe care l-am recuperat după patru luni. Și el poate fi o soluție în price moment.
În plus, pe Popescu îl putem folosi și ca optar, a mai jucat în trecut. Consider că avem soluții acolo (n.r. - număr 6), trebuie doar să valorificăm mai bine acea poziție”, a spus Edi Iordănescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Tehnicianul a mai spus și ce soluție mai are la îndemână pentru postul de fundaș central, acolo unde acum ”titularii” sunt Vinicius, Miron și Iulian Cristea.
”Și mai este și Denis Haruț o soluție în orice moment ca fundaș central. un jucător în care eu cred și care are foarte mult potențial. Încet-încet și el își va aduce aportul”, a mai spus Edi Iordănescu.
Etichete: liga 1 , edi iordanescu , fcsb , chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții