Gică Hagi, nervos în cadrul unei conferinte de presă/ captură digisport.ro

O nouă lecție antologică marca Gică Hagi: ”Sunt mic, dar zic lucruri mari!” Cum ne-au luat-o înainte vecinii noștri

25.07.2020, 20:58
  • Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1

  • La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1

Gică Hagi (55 de ani) a vorbit despre decalajul tot mai mare între fotbalul românesc și cel din țările vecine, după partida câștigată de Viitorul în fața Chindiei Târgoviște, scor 4-1.

Antrenorul Viitorului se uită cu amărăciune la faptul că nu doar statele occidentale ne-au depășit clar, ci inclusiv țările vecine stau mult mai bine din punct de vedere al finanțelor în fotbal.

”Cluburile trebuie susținute. Trebuie să producem jucători pentru echipa națională, să facem pentru România. Eu așa gândesc. Pentru mine, România este cea mai importantă, chiar dacă dincolo de asta, fiecare are interesul lui. Globalizarea înseamnă a produce un brand. Trebuie să ne luptăm ca să producem un brand, pe care să știm să-l vindem. Dar nu se vrea în România. Nu se implică nimeni.

Steaua și Dinamo au 10-12 milioane de euro buget, iar Real Madrid are 1 miliard. De unde e această diferență? Și vrem să ne batem cu ei. Nu se vrea în România. Nu se implică nimeni. M-am dus la prim-ministru și i-am zis că statul trebuie să ajute toate centrele de copii și juniori. Că ele produc fotbaliști. Trebuie să lucrezi pentru România. Când e vorba de echipe de seniori, trebuie să cultivi un brand. Să vină sponsori de la multinaționale. S-ar aduna mulți bani. În toate țările civilizate, inclusiv în Spania, Germania, America, se întâmplă asta. Noi de ce nu-l facem? Ar fi timpul să ne unim și să discutăm despre cum să facem bugete mari, să fim competitivi, să avem salarii mari. Să dăm 20 de mii, 30 de mii, 50 de mii de euro pe lună, ca să concurăm cu vecinii noștri din Europa de Est. Ne-au luat-o înainte. Suntem depășiți. Eu zic, eu aud”, a spus ”Regele”, după jocul cu dâmbovițenii.

Gică Hagi: ”Eu sunt mic, dar zic lucruri mari!”

Fostul jucător de legendă a adăugat că FRF și LPF sunt organizațiile care trebuie să aibă grijă de bugetele echipelor românești. Ele ar trebui să insiste la autoritățile din țară în acest senz, consideră Gică Hagi.

”Eu sunt mic și nebăgat în seamă, dar zic lucruri mari. Dacă vrem fotbal bun, trebuie să avem buget de 20-26 de milioane de euro. Ca vecinii noștri, care au început să ne cumpere jucătorii. Deja ne bat vecinii de lângă noi. Nu cred că asta pică bine românilor care țin cu România. Nu putem concura nici cu cei din jurul nostru. Că nu putem ține jucătorii.

Federația și Liga sunt foruri supreme la noi și trebuie să se ducă la ministere, la Guvern. Ele să meargă, nu noi. Eu m-am dus din proprie inițiativă, am făcut două-trei propuneri și apoi m-au luat peste picior la TV. Nu vreau să pierd timpul de pomană. Vreau ca Federația și Liga să facă ce trebuie”, a mai spus Hagi.

Rezumat Viitorul - Chindia 4-1

Etichete: gica hagi , viitorul chindia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Tânără din Ucraina, mesaj dur pentru români: „Voi nu ați văzut cu adevărat ce înseamnă corupție sau sărăcie extremă”

Mesaj puternic dat de o tânăra din Ucraina, la început de 2025. Fata, care a locuit timp de trei ani în țara noastră, spune că românii nu sunt recunoscători pentru ce au și, în plus, habar nu au ce înseamnă corupție și sărăcie extremă. Ca să fie bine înțeleasă, face o comparație cu ce a văzut aici vs nivelul de trai din Ucraina.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Șeful lui PAOK s-a dus la Răzvan Lucescu și i-a comunicat decizia finală, după ce românul a fost suspendat patru luni

Probleme financiare mari, toți jucătorii sunt de vânzare. Situație grea la clubul istoric din SuperLigă

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

News Alert Darius Olaru a primit oferta și a dat răspunsul pe loc!

Video Rangers - Celtic 3-0. Ianis Hagi, Robin Propper și Danilo au adus victoria gazdelor în ”Old Firm”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Oficial Andrei Vlad și-a găsit echipă, la câteva zile după ce s-a despărțit de FCSB: ”E așteptat în cantonament”

Oficial E OUT de la Rapid! Fotbalistul pentru care Dan Șucu a plătit 1.000.000 € se antrenează deja cu noua echipă

Foto David Popovici și-a cumpărat o mașină de trei ori mai scumpă decât cele primite de la Țiriac: ”Mi-am permis această plăcere”

Se face! Atacantul de 1.800.000 € dorit în trecut de FCSB semnează cu Rapid

Citeşte şi

Cui i-a dedicat Ianis Hagi golul din derby-ul cu Celtic, în care a făcut meciul sezonului

Gică Hagi vrea să transfere de la CFR Cluj! ”Regele”, pregătit să dea lovitura în mercato

PEROZDouă surori, ținta comentariilor dure după ce au dezvăluit un secret despre relația lor: „Oricine merită iubire și fericire!”

FILM NOWHugh Jackman, alături de fiul său, în vacanță, în Australia. Copiii actorului încearcă să se adapteze la noua situație familială

Rapid București, reacție oficială despre transferul lui Denis Ciobotariu: „Atunci vom anunța!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ianis Hagi, ce gol! Românul a înscris în poarta rivalei Celtic și a declanșat nebunia pe Ibrox Park VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Jennifer Lopez a îmbrăcat costumul de baie chiar și de Revelion. Cum a fost surprinsă artista în Aspen

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Jennifer Lopez a îmbrăcat costumul de baie chiar și de Revelion. Cum a fost surprinsă artista în Aspen

Digi World

Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de ştiinţă

Digi Animal World

Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată